Eu sunt tot ce am.... Asta am învățat de mică, de la primele amintiri ale tatălui meu țipând la mama, ale golului lăsat de el la fiecare plecare. Am învățat asta din divorțul lor și din lupta mamei cu viața, în fiecare zi. Am învățat-o la școală, pe stradă, am regăsit-o în amarul primei despărțiri și, mai târziu, în divorțul meu. Poate că atitudinea pare egoistă, dar gândul că EU trebuie să răzbesc, Eu trebuie să zâmbesc, EU trebuie să fac tot ce-mi stă în puteri pentru a însenina fiecare zi m-a ajutat. Și am zâmbit, am căzut, am plâns, m-am ridicat, am mers mai departe, am șters o lacrimă, am dăruit o îmbrățișare. Dar toată această goană după fericire nu a însemnat nimic fără o mână întinsă să mă sprijine, fără îmbrățișarea aceea bine păstrată, bine ascunsă. Am gonit fără să-mi dau seama că sunt singură, fără să mă uit în jur, doar în sufletul meu și asta din ce în ce mai rar în ultima vreme. Ce să însemne asta? Că mi-e dor de iubire? Poate... nici eu nu mai știu unde mi-a rămas inima, dacă am pierdut-o pe undeva sau e cu mine, pitită în vreun ungher, în siguranță, așteptând doar un semn să... bată din nou. Și ies iar la plimbare, pe bulevardul viselor. La fiecare pas mă simt din ce în ce mai ușoară și mă pierd în caruselul amețitor al întrebărilor. Toata viața mea e un carusel, dar totul ar fi mai suportabil atunci când aș ști lângă mine pe cineva ce mă ține strâns. Nici-o înălțime nu ar fi prea mare, dacă nu aș fi singură. Sunt diafane gândurile mele, dar atât de grele vorbele prin care încerc să le exprim. Mă tem să nu rănesc, mă tem să nu îndepărtez, mă tem de toate și mă închid în mine, inutil și dureros. Vreau să spun totul, vreau să fac totul mai ușor și vreau asta atât de mult, încât uneori rămân nemișcată și... uit. Uit ce vreau să spun și mă simt închisă între pereți de sticlă. Lumea mă vede vorbind, iar eu strig din răsputeri poveștile sufletului meu... însă nimeni nu aude, în afară de mine, iar eu nu mai pot duce totul singură.
Și pot doar să sper la o mână întinsă, atunci când podeaua va deveni prea rece și visul prea urât, atunci când lumina e gata să apară, iar draperia să fie dată la o parte. Vreau doar soarele mâinii tale.....