să fi crezut că spre oriunde un paradis mi se așterne?
ce sens e-n gloria de-o clipă când ești al unei nopți eterne?
în calea marelui dezastru chiar zei de ar putea să vină
un șir de genii fie lumea n-ar pune totul în lumină
eu am trăit și altădată
eu viața numai o repet
îți spune propria-mi fantomă
silabisind abia încet
îndepărtat în timp ecoul
te vei fi stins iubita mea
asta să-nsemne însăși clipa
când poezia mă iubea
eu știu că mă voi naște încă
voi pierde ceea ce însum
voi deveni în ochii altor
ce trebuia să fiu acum
totuna mi-i de visul pururi
sau de realul delirant
ce mutilează și devoră

eu sunt mișcarea în neant