Să închid ușa silențioos. Să iau pix din sertarul plin cu chei și mărunțiș silențioos. Să nu trezesc oamenii normali care normal că dorm la unu și cincizeci și șapte.
Numai eu și ferestrele sistemului de operare mai suntem treji. Și câteva lumini de veghe, un număr necunoscut de iubiri și câteva boli, între ele și ale mele. Mario de sub noi a adormit, cam greu, dar. Doarme și pisica, în picioare, deși se preface că e trează în caz de carne.
Nu donez epifanie, povești cu zâne, nici eseu despre tăcere. Trebuie să știi c-ai nimerit o banală insomnie cu iz urban.
Numai eu și pachetul de țigări și fumatul dăunează grav sănătății. Și pisica nesătulă care nu pricepe că o bucătarie cu un om în ea nu implică Poftă Bună.
Nu mai știu ce vroiam să zic. Următorul mesaj este pentru gospodinele irecuperabile. Mă iau, mă storc și mă scutur bine, să curgă toate neputințele din mine, toată apa dură. Impecabil.
Știam ce vroiam să spun. Cele de mai sus reprezintă o găselniță, o specie de metaforă de aragaz. Nu turnați foc pe gaz! – nu pot să respect treaba asta.
Corpul meu nu mă mai ascultă. E ca și cum e tot al meu, numai că nu e. Ne împarte creierul meu care a decis să aibă viața lui personală, cu corpul lui personal și pe mine m-a expulzat în bucătărie. E ca și cum am o experiență în afara corpului meu combinată cu o experiență în afara propriului eu. E ca și cum fiecare celulă vrea să aibă tenișii ei personali sau propria ei misiune, în fine, să aibă orice altceva ce implică ceva acțiune.
Să nu aibă somn. Somn nu.
Viața asta în zig^zag îmi stă în gât, ca un individ pe care chiar nu îl poți suporta, ai încercat și chiar nu poți, dar trebuie, e necesar și ca un adult responsabil ce te afli îi strângi mâna și-i urezi o zi bună. Și-ți stă pe limbă să-i dai un brânci afară din lumea ta, afară din gura ta, dar te abții și închei procesul de deglutiție.
Zig este urcarea către climaxul liniei frânte și e așa de ușoară, facilă, superlight, floare la ureche, mare brânză, încât poți s-o numești fără regrete imponderabilitate. Uite, acolo jos, pe axa oygrec e lumea. Lumea toată, rotundă, dar turtită la poli. E Pământul, nenea ăla de treabă în care săpam gropi când eram mici, ăla care ne suportă pe toți sensibili, frumoși sau isterici. Nenea ăla neverde. Da, a intrat în cabina de emisie noua mea prietenă ecologista, reciclatoarea. N-are nimic, o trimitem la plantat brazi în Sahara. Dar nu înainte să spună ascultătorilor cum și-a imaginat ea Pământul în noaptea asta cu pete de dalmațian. Cum Pământul are ochi și gură și arată ca un arici. Are spinarea încărcată cu sute de viitoare ceamaiînaltăclădiredinlume și are dureri lombare, adică de șale. Și țipă la noi să-i dăm copacii înapoi. Iar eu mă gândesc ce bine că foaia asta nu va ajunge la gunoi.
Zag e ca o f [iltrată de Antinjurături] de Ghiulea. Zig^zaaaaG. G de la greutate, G de la gravitație, G de la goliciune, G e o literă împuțită. Îl reneG. Nu mă luați cu gingășii, goblenuri și girafe, că nu le înGhit. Au Gâtul prea lunG. Gata. Uite, vezi punctul ăla invizibil de pe axa oygrec? Punctul ăla ești tu. Nu te bucuri?
Caut echilibru. Odată mi-a zis medicul meu stomatolog că sunt o persoană echilibrată, l-am ținut minte toată viața, un om de toată isprava, bine că nu s-a făcut psiholog.
(Poate) Donez pisică și linie frântă deschisă și insomnie.
Mâine avem un eveniment și chestia asta ar trebui să mă motiveze, să mă flaușeze, să mă facă să mușc din mâine ca dintr-o felie de pepene roșu vara, să mă adoarmă, să-mi țină de frig și să-mi dea un vânt la stima de sine, astfel încât mâine să fiu o colecție de zâmbete și amabilități pentru eveniment.
Știu că mâine avem un eveniment de la ținuta de eveniment care stă agățată de dulap ca o minciună. Noaptea de pe cămașa albă e însă de altă părere, zice că noi nu avem niciun eveniment. Că eu mi-am împrumutat parțial viața pe o sumă modică, ștampilată ITM etc și că ei au un eveniment, ei care își permit evenimente, nu eu, nu tipa gravidă de după ghișeu, nu noi. Evenimentele noastre nu pot fi întâmplătoare, nu pot fi aleatorii, cu atât mai mult nu pot fi spontane. Evenimentele noastre au nevoie de preaviz de cinșpe zile contracontraexponențialsemnat și trebuie neapărat să corespundă valorilor companiei. De parcă m-a făcut compania. De parcă șeful meu direct mi-ar citi exorcismele și mi-ar pune virgule între dureri. De parcă totul e deșertăciune. Nu vă alarmați n-o să scriu un poem despre deșertăciune, a făcut-o Eminescu prea bine.
Fiindcă noaptea companiile dorm și evenimentele sunt exclusiv personale, fiindcă noaptea asta pestriță și trezia asta mânjită cu cenușă pe mâneci sunt evenimentele mele proprii și irefutabile.
Pisica visează carne. Mario visează că nu-l mai pune nimeni niciodată la culcare. Eu visez că nu mai visez. Noapte bună?