Mi-am scos prin degete toate amintirile.
Acum,sunt doar eu in acest parc tomnatic
eu, si crengile copacilor muti mereu ruginiti
In mine, ascunse dupa suflet bat clopotele
incet, incet, doar doar le-oi auzi
Inchid ochii, imi alung sufletul din gand

Ceasu-mi bate-n Nord
gandul mi-e plecat in Sud
n-am sa-ntorc iar privirea
si nici frematul nu-l mai ridic.

Imi numar firele de par invinse iar
Pe la garduri, iluzii desearte s-arta
dintr-o data o frunza putrezita
se ridica la mine, luminata de umbra
linistii ce desparte atunci de niciodata
Imi spal linistea in mlastina lacrimilor mele
Imi chem sufletul sa-i dau dreptate!