poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1727 .



Nu mai vine (IV) sau începutul sfârșitului
personale [ ]
I will be the shadow of the rose

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alunelu ]

2008-11-01  |     | 



Lumina se cernea printr-o crăpătură. Era diafană cum și-o imaginase în multe sale vise, uneori parcă o vedea pe ea, alteori era o nălucă pâlpâitoare căreia nu îi oferea prea mare interes și totuși azi, mai mult ca niciodată, se apropie să vadă care-i este sursa. Nu provenea de niciunde din exterior, doar mintea să o vedea. Era acel licăr de speranță pe care nu și-l pierduse niciodată. Întuneric de nepătruns dar ochii săi vedeau prin el precum un câine care adulmecă aerul în căutarea a ceva. Dar ce era acel ceva?
Sunt propriul meu captiv, osândit și liber în același timp. Dacă vreau, pot ieși afară să simt mireasma aerului mustind a fân proaspăt cosit și a grâului de curând încolțit sau dacă nu – nu; pot rămâne aici în camera aceasta în care plutește pâcla, ca într-o peșteră virgină. Dar mi-e teamă că, în tot acest timp, lumea s-a preschimbat în altceva. Știți cum este senzația de înstrăinare pe care o ai atunci când ți se face cunoștință cu un necunoscut, care în doar câteva clipe devine oarecum familiar, pe care inconștientul tău o face printr-un efort susținut. Cam așa era acea senzație, și prefera să rămână în bolul invizibil de sticlă ce îl cuprindea protejându-l cu aura să mistică. Și se simțea tare bine înăuntru.
Desenă, lăsând urmele grafitului pe acea coală îngălbenita. Când mai suav, când mai apăsat, întocmai cum era ea pozata. Atât hașuri brute cât și linii și contururi de o finețe și o duioșie dezarmantă, aproape te făceau să lăcrimezi. Te mângâia cumva acel desen, ce secundă cu secundă, capăta și mai multă însuflețire, până când deveni aproape una cu originalul. Apoi, în loc de semnătură, pe care obișnuia să o lase în colțul din dreapta jos, varsă o lacrimă de dor și fu complet. Atât el cât și desenul. Își zise totuși mai pe urmă că nu putea să fie ea, ea nu era niciodată în alb și negru, ea avea culoare. Era ca un puzzle mintal pe care încerca să îl dezlege fără să dețină imaginea finală.
Dar era ea, avea acele trăsături pe care și le imaginase, totuși ea era rezervată într-o măsură sau alta, nu zâmbea și acest lucru, gândi el nu aduce cu ea, ci dimpotrivă. Sau poate tocmai din cauza asta nu se dorea fotografiată de cineva, de teamă să nu i se fure din propria înfățișare, din zâmbet. Hmmmmmmm…


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!