aici începe o altă lume, ești captiv înainte de a intra, ești pierdut înainte de a deschide ochii, simțurile îți sprijină corpul de muchii, să nu aluneci în alte timpuri

mâinile nu pot atinge straturile de aer, plafonul spiralat, albastrul devorant al scărilor interioare, terasa acvatică, pășesc lent pe lemnul roșu, rotirea tălpilor urmează un alt ceas, în centrul lui dansează pești, secundele se dialtă, ies pe ferestre, inundă orașul

urc un etaj, pereții se desprind, se arcuiesc, trec unul prin celălalt, valuri-valuri stranii, nu îmi mai simt gleznele, genunchii, mișcările mi se propagă cercuri-cercuri, sunt piatra aruncată pe suprafața lor netedă

între praguri, linii arabesque, impresia unor coloane fără început, fără umbră, la capătul lor ochiuri de apă, vertijuri transparente prin care trec celelalte-eu, ondinele

în casa asta toate lucrurile tresar, sunt mici cai de mare, nu știm să le vorbim, nu știm să îi creștem, le pipăim inima, ne trezim din iluzie, plecăm, ne întoarcem pe străzi cu ochii însuflețiți

aș locui în ea, dar mă tem că nu aș mai ieși vreodată dincolo de spațiile vagi, ondulate, aș naviga singură, tot mai departe, visul unei copilării aruncat în pod, sau aș pluti dintr-o încăpere în alta, un acvariu blând, fără alge, fără nisipuri înșelătoare, nu aș lăsa pe nimeni să mă atingă, nu aș mai dormi

***

foto: casa batllo, barcelona. ela, aug. 2008