Reportajele despre pomii căzuți la furtună și care au provocat victime și pagube, spun foarte mult despre mentalitatea, nivelul cultural și respecul pentru natură al facturilor de răspundere din zonele respective. Astfel, în timp ce în București se arătau ostentativ imagini cu copaci retezați de tăietori ca soluție definitivă și nimeni nu vorbea despre faptul că arborele nu fusese verificat, tratat (și că de multe ori vechile tăieri abuzive l-au îmbolnăvit),iar pe un drum național ce ducea la mare și unde căzuse un arbore cu aceleași simtome cineva țipa în fața camerei de filmat că toți arborii de pe șosea ar trebui tăiați, la Arad atitudinea era una sobră, profesionistă și responsabilă totodată. Se sublinia aici în mod special vina celor ce săpase șanțuri de o parte și de alta a arborilor și secționase din rădăcini, precizându-se că pe viitor, în cazuri similare se va apela la specialiști. Totodată putea fi remarcat faptul că se tăiase doar copacul căzut, deși existau presiuni de la cetățeni să-i taie și pe ceilalți.

În copilărie arborii au fost pentru mine și prietenii mei o veșnică minune dar și prieteni de joacă: teii uriași în care ne făceam cazemate și urcam pe scoabe de fier, merii din curtea școlii în care jucam prinsa, arțarii catedralei în care vânam cu arcul, erau și martorii primelor noastre povești de iubire, precum și a celor cutezătoare de apoi(mai târziu și poate nu întâmplător acești eroi și parteneri verzi au fost și actorii preferați ai pânzelor mele). Pentru toate acestea însă trebuia să-i cunoaștem, să-i observăm, să-i cercetăm de fiecare dată și mai ales să-i iubim ca pe niște aliați indispensabili. Cu toate acestea foarte târziu am reușit să văd la ei lucruri pe care nu le văzusem înainte cu tot interesul meu pentru aceștia: atunci am înțeles cum se închid rănile, rupturile, tăieturile și cum trebuie executate acestea din urmă pentru a reuși o bună închidere sau vindecare. Am înțeles și de ce apar scorburile și ce efecte au tăieturile prost executate și neobturate. Ați observat că arborii nu coboară cu crengile mai jos de înălțimea omului dacă pe acolo se trece des, sau că se retrag din calea unor obstacole sau vibrații ce le dăunează chiar dacă acestea sunt om, mașină, bloc turn, stradă sau din contra se apropie de cele pozitive?

Dacă se dorește cu adevărat să avem un oraș în care să fie respectată natura în tot ce înseamnă conservarea, sporirea și integrarea acesteia, ar trebui să îndrituim organizațiile ecologice și de mediu să se implice mai mult în conservarea acesteia și dacă s-ar putea ar trebui să facem din orașul întreg un parc protejat precum parcul George Bacovia, dintre prefectură și Biblioteca Județeană. Iar dacă e necesară undeva vreo tăiere să se facă doar cu acordul acestora și al Gărzii de Mediu. În America și nu numai ca să tai un copac îți trebuie aprobare întâi de la organizațiile de mediu.

Și totuși una e să sluțești în codru, unde nu prea deranjează pe toată lumea, la marginea șoselei sau chiar în parc și alta e să tai copacul și floarea și pasărea și umbra și răcoarea și fuga gâzelor și lipsa prafului și aerul curat și amintirile ce toate le readuc cu ele, de sub geamul bietului orășean însingurat și rupt de natură, trăitor între patru betoane, pentru care pomul de sub geam poate deveni deseori-"copacul Gică"!

A face permanent dovadă de hărnicie tăind copacii, luptând de fapt împotriva naturii și nu în folosul ei, este ca și cum ți-ai tăia mereu creanga de sub picioare, ți-ai rupe prin urmare tot timpul oasele și nu ai înțelege ce se întâmplă!

În contextul actual al încălzirii globale natura urbană devine o problemă mult prea importantă ca să rămână doar o problemă de spații verzi. Soarele este tot mai nociv, sporește stresul, (deci scade imunitatea) și este un puternic oxidant, producător de radicali liberi devastatori pentru sistemul de apărare al organismului. E până la urmă o problemă de viață și de sănătate a celor care trăim în cetate!

Tăierile arbitrare duc de fapt la urâțirea arborelui iar efectul este nu curățarea și civilizarea, ci lăstărirea, posibila îmbolnăvire, plesnirea cojii și sălbăticirea. De fapt la noi aproape toate tăierile sunt însușiri oficiale de bunuri comune, pentru că de regulă se taie arbori maturi și buni pentru făcut scânduri și niciodată arbori fără valoare industrială ca oțetari, tuia sau copaci uscați.