obsesia se naște când te tai în cioburi până la os
uimirea vine din fascinația sângelui
și greața lui ce alunecă peste papilele gustative uscate de timp.
în urmă rămâne o baltă roșie coagulată de la osul sacru până la Atlas,
în curbura spinării toate vertebrele își înalță crestele brăzdate străpungând epiderma-
atunci se naște durerea,
chinurile desfacerii, agonia ruperi sângelui din tine, a secundelor din ceasornic,
ticăitul lui e un plescăit chinuit de limbă uscată-
sângele nu ține de sete-
și-atunci se naște nervul,
ca ultim păcat al celulelor amorțite în spatele coastelor.
veninul se împrăștie ca smoala în fiecare os frânt
ca o amfetamină, așa se naște dependența,
luxul viciului e un capriciu în plus,
încă un motiv de-a adulmeca urmele de sânge ca un rechin flămând
și de a-ți chinui oasele cu nesfârșite cioburi din oglinda în care s-a născut iubirea.