Despre prostul ca un robot
(256)
Prostul este un automat: acționează la comenzile unui stăpân, aceste porunci făcându-l să se simtă important(cu stea…în frunte!).
Aceste comenzi îl determină, pe prostul nostru, să se miște pe principiul reflexelor mecanice, fără ca el să fie în stare să își manifeste un dram de sensibilitate: el este o mașinărie în slujba stăpânului!
Și cât de important se dă prostălăul! Mai ales când se întâmplă să fie recompensat cu stele(mai nou: virtuale!).
Fie și o stea, de acest fel, de se atârnă de grumazul hâd al acestuia, îl gâdilă…în mod plăcut și rage superior(!): să se audă, se se vadă ce însemnătate colosală are, scuturându-se de plăcere, zornăindu-și stelele căpătate, ridicându-și botul către cer pentru a i se vedea zorzonul.
Dar, orice ar face, acesta rămâne cel mult un bou care mugește, un porc care grohăie, un corb care croncăne…
Rămâne, în definitiv, un catâr: încăpățânat și ferm!
Ceea ce nu se poate nicicum regăsi la el este: sufletul, sensibilitatea, capacitatea de a face legături, conexiuni, facultatea de a discerne…de a comunica vădit, fățiș.
A le reproșa acestora câtuși de puțin, înseamnă a te răzbuna împotriva ta însuți; ori asta ar însemna să dai prea multă apă la moara unor netrebnici cocoțați, te miri cum, pe niște poziții de unde ei…rag: rag și croncăne, latră și mușcă!