facem un pact. eu îmi pun rotocoale de castraveți pe ochi, cãști la urechi, jazz la maxim, mâinile bine legate de corp, picioarele negarnisite, camera bine aeratã, mirosul trebuie cel mai cel protejat, pãrul împletit cu fire de soc. cam atât fiind necesar pentru îndepãrtarea de aberații, trãdãri, prefãcãtorii și alte bazaconii care ne-o fac zilnic. curvește, cum ar spune un amic, iubind.

darã sã revenim la pact: tu, fiindcã nu se poate altfel, stai turcește, reglând distanțele între fumuri, abureli, promisiuni, evitãri, sincope, cu pumnii bine frãmântați, genunchii nedureroși, ochii expresivi - expreseazã ambiguu, poți crede orice, dacã te fraierește țintuirea lor, alegerea e a ta -, porii închiși, dâre de femeie peste, genitalul taman drept. cam așa, prea de tot de se depãșește mãsura.

când ne sãturãm de intersecții frivole, provizii și amânãri, tergiversãri și indecizii, semnãm citeț, în numele patimilor, cãci de iubit nu se prea poate. fiindcã suntem cu mâinile fercheș înnodate, nodurile nu se ard, iar de libertãți ca poamele ne e destul, de asemenea.

pentru finalizare, adiționând la pact o clauzã întru dreptul la uși deschise, praguri trecute și neîncorsetãri, propun sã rupem odatã frânghiile, legãturile toxice, falsitãțile și sã o zicem p-a durã și purã. cã doar ție/ți permite barbișonul, așa cum mie barbișoana, corect?