Este cea mai solitară poveste pe care o voi spune, izolată pe chipul unui perete cu brățări din floarea-soarelui.

Și e povestea nimănui...când fiecare tace.

Când eu desfac podul palmei.

Pe pod sunt lalele albe,grădina pașilor noștri, iar sub el un fel de apă curgătoare, cameleonică.

Din ea înalță câte o mână de înecat pe care o privim și căreia îi răspundem, instinctual, în același mod.

Uneori ne oprim din viață să revenim mai dornici de ea, cu sufletul verde.

E singura primăvară cu cireșe.

și povestea e la umbra mea și voi o veți culege zâmbind de pe pod mâinii mele.