16:02 (p.m.) 4.02.2006
Sâmbătă,

...A trecut mult timp ; poate chiar prea mult...Și nu cred că voi putea recupera mare lucru, aici.
Pentru că amintirile au ars în mine, până la sfârșit.
Totuși, nu știam până acum ce îți poate oferi un vis trăit în realitate, și neexaltat în scris, ci în spirit ; am exact senzația despre care vorbea Mircea Eliade - "Prin tăcere îmi înzecesc eroismul [...] Eu nu voi dezvălui taina."
Acum îl înțeleg ; în sfârșit, abia acum. E o erupție care începe în interior, și se sfârșește tot acolo ; asta, dacă tu ești destul de puternic să te lupți cu spontana locvacitate care te tot înțeapă să reverși toată energia aceea primordială în afară, printre oameni, vorbindu-le despre visul tău.
Dacă din păcate, această energie dispare, tu rămâi cu o stare de uz spiritual, ce atât de ușor se poate confunda cu un fel de ușurare profană. Ce se întâmplă, totuși, atunci când reziști ?...Atunci când găsești curajul să lași ca totul să revină la același, prim izvor ? Este ceva ce trebuie încercat, și nu are nici cea mai mică formă de egoism...
Unde ești, până la urmă, Amintire ? Știi că am vrut să te prind cu ambele mâini, de două săptămâni încoace... Și am făcut gestul cel mai concret din lumea aceasta, aruncându-mi într-un moment de inconștiență, brațele în față ; am ignorat uimirea, amestecată cu un râs ciudat, a lui Claudiu, și nici nu m-am sinchisit să-i explic ce anume se întâmpla. Mă calcă pe nervi că e un tip așa direct, pentru că nu înțelege delicatețea și dimensiunea situației ; nici nu știu de ce m-a întrebat ce am, sau ce se întâmplă ; oricum, problema nu putea fi pusă atât de direct, de sincer. Adevărurile de acest gen nu sunt așa de la îndemână, încât să mă apuc din senin, să vorbesc cu el despre fantomele trecutului meu...! E un alt Pești care așteaptă...!