Aceste texte sunt destinate celor care nu fac din lectură un act de plăcere... cu toate punctele pe „j”.





###

„libertatea de a alege” i-am spus.
pur și simplu apropierea dintre tine și mine.

„ești gata să lași acum totul și să plecăm?”
„gata”
„am rezervat două bilete”
„pentru azi?”
„două bilete spre libertate. poți să faci tot ce vrei. ești liber”.
„dar sunt liber de la naștere”
„da, ești liber, scumpule”.

a mai adăuagat distant: „dacă vrei, mai sună-mă”
și a închis.


ultimul samurai
peste geam înfloreau cireșii
și poemele crude pe care ai fi vrut să nu le citești niciodată erau singura proiecție a ispitei nocturne în care eram
ca și somnul fugar din vagonul de clasa II în care treceam într-o iarnă prin arcul carpatic
ca și apa fântânii din cetatea Soroca

în Japonia, somnul tău ar fi un refuz de emoție poezească cu ochii închiși pe jumătate-n mister

zâmbetul și ușoara ta respirație creionează deja contextul semantic al unui mesaj asertiv:
lasă florile să înflorească,
lasă florile să înflorească, lasă florile să înflorească...

lângă somnul tău respiram aerul colorat cu semnul învierii pascale
în timp ce mâinile tale protestau dezgolindu-se

lasă florile să înflorească.


statuia de sare

eu: mergi numai înainte. de ce te-ai oprit? nu te întoarce...
ea: dacă nu mă întorc, sarea îmi astupă rănile.
eu: numără, de exemplu, copacii, pentru ca timpul să treacă mai repede.
ea: vreau să te văd acum.
eu: nu te întoarce...


falling again

nu carnea ta mă interesează

vreau să dorm și tu ești prezența îngerului căzut,
vreau să te cuprind și tu ești răzvrătirea,
vreau să mă știi lângă tine,
nu mai vreau să mor,
vreau să cădem împreună pe fundalul unei melodii de Lacuna Coil
„I don’t wanna die... please... don’t cry”,
pentru a putea deplânge, mai târziu, singurătatea noastră.
vezi că e posibil să încăpem amândoi într-o coajă de nucă?

tresari. ești aici lângă mine.
îngerii cad și nu mai vreau să mor.

niște litere mă deranjează:
„să vii puțin înainte de ora 14.00...”

când ai plecat?


izbesc de geamuri

tu nu mai crezi în iubire
nu-ți place versul „abia atingi covorul moale”,
nici „she walks in beauty like the nights”

vrei
să-mi înfig degetele în sânii tăi, în picioarele tale, să te strâng cu putere la piept
vrei să fii dominată, strivită.
dar eu t!e! i!u!b!e!s!c! altfel

tu ești un mister
și fiece gest al tău ascunde sensuri pe care îmi place să le ghicesc:

n-ai vrut să-mi întinzi mâna când ieșeai din maxi-taxi, deoarece a trebuit să te ridici de pe bancheta comodă,
sau pentru că am mâini prea lungi, pantofi nelustruiți, ți-am întins mâna stângă și nu pe cea dreaptă, am ieșit primul și te-am lăsat în urmă ca pe o cadână, sau te consider inaptă să cobori singură dubla treaptă, sau te-ai săturat de zâmbetul meu fals american smile și n-ai ochi să mă vezi, ar fi mai bine dacă te-aș lăsa în pace,
poate tu nici nu întinzi mâinile când cobori din vagonetele urbane
sau, din contra, ai fi vrut să-mi sari direct în brațe, iar eu îți întind o mână.

recitesc în memorie versul interogativ din Blaga
și mă gândesc la iubirea mea pentru tine /cât aș fi vrut să spun „iubirea noastră”/
//oare după ce vei fi citit poemul meu, vei fi altfel?//
cine știe? cine știe?


liant

îl vreau de la tine.

și deodată istoria capătă alte dimensiuni,
muzica își adaugă note și pictura culori,
pădure, cascadă, mare, valuri, vânt, cutremur, furtună, neant, părul și ochii, și gura, și pielea ta, și iar părul, și pielea, și carnea...

la ce te-ai gândit?


personajul romantic

mi-ai aruncat pe podea
cea mai bună colecție de nuvelă romantică germană.
cu ce ți-o fi greșit personajele simpatice
pe cale le iubesc uneori mai mult decât pe tine?
iată-l pe Anselmus și pe Serpentina tăvăliți prin colbul unei camere de cămin și pe Hoffmann zâmbind ironic:
„lasă că au ei Atlantida lor”.

așa e un personaj romantic,
nu e numai visarea unei flori albastre,
numai iubirea dintre adolescenții blonzi,
numai regine, gesturi cavalerești și cerșetori.
am văzut în gestul tău răzvrătire.
cred că abia acum ai înțeles ce este romantismul.

eu îmi sorbeam liniștit ceaiul.



amintirea
(improvizație hip-hop)

ai fost fericită și nu mai ești. // ai crezut că în doi //
vom trăi ca-n povești, // dar nu mai întorci nimic înapoi, fii cuminte, // consolează-te și mergi înainte.

ne-am văzut prima dată în parcul central
tu mâncai un kebab pe o bancă umbrită
și deodată un val de emoții și de ispite
m-au oprit să contemplu grațiosul peisaj.
ne-am privit ochi în ochi cu plăcere
m-ai sedus, te-am sedus, tu plângeai de durere
c-ai pierdut o iubire ca și alte nereușite,
condamnată să rămâi permanent în asceză
și mușcai din kebabul din care curgea
peste blugii albaștri picuri grase de maioneză.

te-am cuprins și am plâns împreună
de cruzimea iubirii
și am râs printre lacrimi de cei ce mai cred că fericirea este ceva ce se poate atinge cu mâna,
tu-mi spuneai că-i o rană sărată, o durere,
o prostie pe care-au creat-o poeții,
au cântat-o artiștii și interpreții.

ne-am înțeles să plecăm unde-o fi
numai să fim împreună.
într-o seară de toamnă cu stele și lună,
cu frunze ce cad în noian disperate.
mă-ntrebai dacă mi-e frig sau ceva cam așa
nu mai contează ce mă-ntrebai
eu savuram din plăcerea care durează
clipe ascunse ce se măsoară în zvâcnet de aripi,
zvâcnet de inimi de samurai.

te-am dezbrăcat și-am privit împrejur,
cine-ar putea să deranjeze-un spectacol atât de durut și atât de plăcut.
tot atunci actul suprem a-nceput.
eu contemplam infinitul peisaj de constelații și de stele murinde.
mă gândeam la ce-o fi strigat primul înger căzut.
între timp carnea ta se zbătea într-un geamăt nazal
puțin deranjant pentru mine,
cine știe cât de plăcut pentru tine.

pentru ca să scapi de complexe, de tradiții și mode,
de părinți și de neamuri cu pricini incomode,
de durerea iubirii ratate și de alte probleme ce-ți contaminau plictisul,
a trebuit să-ți promit paradisul,
acolo unde doar noi doi vom fi împreună,
apartamente, mașină la scară, familii, copii, bunici, străbunici,
funcții de stat și pietre de lună,
ți-am promis tot ce ai vrut să auzi și erai fericită,
îmi puneai frunze-n cap și pe pielea zbârcită de frig.
eu fredonam melodii încheindu-mi prohabul,
savurând într-un fel cu plăcere salivația ta cu kebabul.

tocmai venea înspre noi un paznic de gardă
și atunci, cu rușine, ne-am șters umezeala iubirii cu fire uscate de iarbă,
ne-am ridicat și-am mers mai departe,
îmi spuneai poezii cu final fericit
și-mi țineai mâna-ntre sâni ca-ntr-o paranteză pătrată, // cu mâna cealaltă
îmi număram banii cu care ar fi trebuit să mergem să bem ceva undeva,
dar erau prea puțini și-am hotărât că-i mai bine să ne vedem altădată. // ai rămas supărată.
poate și-ai plâns... // eu am plecat, // tu n-ai mai sunat, // nici nu mai scrii, // mai reciți poezii?
câte luni au trecut de atunci? // poate ani?
îți sunt prieten, îți sunt dușman
mai contează?
alte ispite mă torturează,
alte griji și nevoi mă apasă,
tu ai rămas o amintire frumoasă.
yeah yeah yeah postumusponticuspoeta yeah yeah...


nu numai ochii

nu numai ochii mei sunt de vină că te iubesc.
atunci când te-am sărutat prima dată.
i-am închis de plăcere,
timpanele mele au fost primele
care s-au încordat când ai țipat,
pentru că-ți mușcasem limba ca pe-o banană
și fiorul ce mi-a străpuns măduva oaselor
a fost în întunericul nopții.

nu numai ochii mei sunt de vină
că te iubesc.


cealaltă
2007-03-21 | |

I.
totuși nu ar fi trebuit să rămân la dânsa în seara aceea. m-a atras prin simplitatea și calmul ei lăuntric, aveam să ne spunem multe și despărțirea ar fi fost incompatibilă cu farmecul serii, de aceea am rămas.

II.
ne-am iubit cu patimă în tumultul unor atingeri corporale stimulatoare nu numai pentru tot cuprinsul pielii, ci și pentru ființa noastră interioară. mă dorea și o doream.
am hotărât să uit totul pentru o noapte astfel ca să mă verific. vroiam să știu dacă simt ceva pentru cealaltă, dacă e ceva care să mă atragă mai mult. nu regretam nimic. era primăvară și explozia hormonală era de neînvins.

III.
seara trecută, cealaltă venise la mine și am dormit împreună. eram aproape sigur că destinul își hotărâse deja noul cuplu și mă pregăteam moral pentru întâlnirea cu părinții ei, făcând calcule financiare și privindu-mă din perspective paterne.
întâmplarea însă a fost destul de ispititoare și am rămas, (ce surpriză!) numai după o zi, să cuprind zonele ascunse ale ființei altei femei, mult mai dinamice și mai apreciabile. vroiam să mă verific, să scap de calcule și griji care condiționau o plictiseală intuită.

IV
am vorbit mult despre relațiile noastre anterioare și ne impresionam unul pe altul cu povestiri care mai de care, șocante, vesele, frumoase. seara era romantică și ea a aprins câteva lumânări, apoi m-a rugat să-i fac un masaj pe spate. mâinile îmi lunecau lin, înfiorând celulele. îi atingeam, ca și cum din întâmplare sânii ascunși în albituri. nu ezita să se apere cu dulci amenințări. apoi s-a întors pe spate și am rămas un timp savurând surprizele corpului ei. mă jucam cu sfârcurile sânilor ei, făcându-i să se contureze pe fundalul serii.
mâinile mele au mers mai departe, mai jos, mai adânc. în același timp hainele mele deveneau incomode și trebuiau să accept să mi le arunce la podea. eram goi de orice sens ce ne-ar fi condiționat extazul depreciativ. simțeam un fior mult mai puternic și datoria masculină nu-mi permitea să mă abat de la insistență. mergeam înainte ca și cum cuceream o cetate.

V.
într-un târziu, îmbrățișați până la refuz, respiram ușor aerul dimineții printre alte mirosuri degajate de corpurile noastre. faptul fusese împlinit.



11 dimineți
2006-09-11 | |

zece nopți am iubit îngere blonde.
azi dimineață însă imaginea ei a revenit cu insistență, de parcă
libertatea în sine ar avea părul roșcat.
am mers liniștit la facultate s-o văd.

mă impresiona talentul ei managerial și siguranța
cu care vorbea despre oameni ca despre niște păpuși.
"știu totul despre tine..."
am râs amintind de filmul "Mr.& Ms. Smith"
(în rolurile principale A. Joly și B. Pitt)
"eu nu vreau să fac parte dintr-o listă".
"atunci va trebui să fii ultima".
ne-am înțeles ca să murim în noaptea aceasta și să reînviem mâine dimineață.
"ne vom mai recunoaște oare?"
ne-am îmbrățișat și ne-am despărțit fără a privi în urmă.

[...și a văzut Dumnezeu că e bine...]



sfârșit de secol

„atunci credeam că la 31 decembrie 1999 va fi sfârșitul lumii” (din manuscris)


mi-amintesc dimineața
în care umblam de mână cu o domnișoară pe la policlinici,
încercând să motivez că prezervativul s-a rupt fără vina mea
și o babă de acolo (poate era o moașă) ne-a spus deschis,
fără nicio sfiire: "gata, e gravidă"
eu m-am uitat în ochii ei: "și acum ce ne facem?"
cumpăram totul ce ne ne sfătuiau,
intram în fiecare farmacie și întrebam ce au contra sarcinii
și farmacistele mă întrebau cu un zâmbet perfid cât timp a trecut de la actul sexual.
înghțeam în sec
mai erau pe acolo și alte femei care se uitau pe furiș la șoaptele mele.
"vorbiți mai tare"
era și o femeie gravidă care mă disprețuia enorm și eu o înțelegeam.
am făcut teste de sarcină,
am plâns și am râs de stângăcia ei,
am făcut injecții și am băut pastenor.

totul trebuia să se sfârșească pe 31 decembrie 1999.

am admirat-o mult pe Katy când îl sfătuia la telefon pe un adolescent
ce și cum să facă pentru ca s-o calmeze pe iubita lui de 16 ani –
li se rupsese și lor prezervativul.



respiro
rupe-mi diafragma ca să pot respira
2006-09-04 | |


aprindeam brichetele numai după ce aveam grijă
să adoarmă toate domnișoarele,
inclusiv acele care merg la WC de mai multe ori.

respiram adânc și totul era ffuuuuuuummmmmmmm!

într-o noapte, pe la ora 1, în timp ce evaluam evenimentele zilei trecute,
ne-a surprins că fetele țipă de moarte.
în câteva clipe eram pe loc.
un străin bătuse la geam și ele s-au speriat.
unele erau deja cu bagajele pe scară.
fiecare dintre noi își găsise un rol.
Dana, fiind studentă la științe politice, încerca
să negocieze cu oaspetele nedorit, recunoscându-l că era din satul ei,
un discurs moralist de tipul „nu ți-e rușine, aici sunt copii etc.”
noi stăm deoparte și fumăm.
în zgomotul acesta se conturază două coate:
"dați-vă la o parte să-i foot una..."
poc! și băiatul cade. gata, conflictul s-a terminat.
ne dăm și noi mai aproape și-i foot-em câte una
ca-ntr-un ritual de inițiere,
apoi fumăm liniștiți mai departe.
Vanea este eroul zilei, cel care a învins răul și a readus liniștea în tabără.
are niște mâini vânjoase și nu-i place să discute mult.
acum își spală cămașa de sânge.
noi mergem înapoi în cabană, dar nu mai vrem să continuăm evaluările.
mergem la culcare.
paznicul cere o țigară. de unde?
ne oferă el câte una "doina".
fffuuuuuu
altceva mai bun nu-i, așa că fumează și taci.
mâine vor veni băieții de la Chișcăreni
și ei vor aduce țigări bune, lights.
nu mi-e somn.
hai să facem un rug, să cântăm la chitară.
toți sunt obosiți, dar nu vor să meargă la culcare.
paznicul ne invită la un pahar de vin de la dânsul din beci.
nu e frumos să refuzi omul.
noapte de vară. lună plină pe vârf de deal.
Tanicika tre să doarmă. las’ să mai crească.
mâine e ultima zi și nu știu dacă mă iubește sau nu.
i-am promis tot ceea ce se putea promite mai frumos,
dar ea tot nu m-a crezut.

scumez și adorm pe o bancă.




căutam să-i zâmbesc lui Dumnezeu
2006-09-16 | |

experiența mea conjugală a luat sfârșit în aceeași țară în care niciun drum nu e dus până la capăt.
sunt liber și singur.
visele sunt niște viruși.
Tany mi-a scris un e-mail,
mi-a trimis și niște poze de peste ocean.
...poate dacă rămâneam și eu acolo...
mă întreabă dacă vreau ca ea să vină înapoi.
încă nu știu ce să răspund.

acum câțiva ani, în avion, am făcut cunoștință cu un preot catolic.
am vorbit mult despre fericire, despre moarte, despre căsătorie.
mi-a spus că Papa avusese o nouă criză cardiacă și ar putea să moară

eram un copil și Dumnezeu era aproape, aproape
și a trebuit să-i zâmbesc.



7x4=
distih cu toamnă
2006-09-13 | |

în câteva ore voi fi mai matur cu încă o toamnă
vreau să găsesc o rimă pentru acestă seară și nu-mi iese
aura, aurelia-carelia, aurica-frumu...ica
nu nu nu nu
vreau o rimă care să scaneze ființa mea
să o simt așa cum aș simți că (mă) nasc.
dacă ți-aș cere să-mi ajuți, ai găsi dintr-odată trei soluții.
dar e ziua mea și trebuie să mă aplec încă puțin peste răcoarea dimineților de septembrie

vuietul unui tren îmi amintește de lanțul cuvintelor
ultimul vagon sunt eu


Homer jr. (IV)
2006-07-07 | |


e trist aici pe insulă.
respir totuși, deși nu înțeleg cum se amestecă aerul
cu plămânii mei zi și noapte, de atâția ani.
dacă aș ști, la ce mi-ar ajuta?

am uitat totul.
a scrie nu e totuna cu a lupta.
stau în fața monitorului
jonglând degetele pe tastieră într-un ritm intern
pe care încerc sa-l percep,
dar care îmi scapă de fiece dată.
îmi lipsește un punct de referință.


nu-mi place să mă văd reflectat în monitor.
tatăl mi-a spus odată că sunt monstruos
și ar fi bine să nu deranjez simetria corporală cu care s-au deprins oamenii.

nimănui nu îi pasă de timpul meu în care aștept.

număr în ordine inversă cărțile pe care le-am citit.
de când este și monitorul aici, mă opresc la doi.
el este doi,
eu sunt unu.



nocturnă
2006-10-03 | |

am vorbit mult,
poate prea mult,
atât cât să te saturi de mine și să-mi poți spune tot ceea ce crezi.

dacă avea să acționez,
să te violez, să fiu agresiv, să te uit în scrumieră
ca pe o țigară,
aveai să mă iubești.

cuvintele ascund însă alte realități.

sexul de până sau de după căsătorie, contractul, divorțul etc. sunt niște lucruri secundare
în contrast cu vârful înspre care vreau să mergem angrenați.

"acum am înțeles totul" ai spus
și ai plecat printre femeile borțoase.


cosmescu
2006-09-26 | |

Cosmescu stă pe balustrada de la antena c și citește versuri.
eu și Corina îl salutăm pe două voci.
până mai fumăm un chesterfield, îl întreb: "între o înjurătură și un imn, ce e mai aproape de ceea ce înseamnă pentru tine oraș? "
el îmi răspunde: "indiferența"
îmi mai spune că are o riglă cu care își măsoară în fiecare dimineață barba.
"ha ha, râde Corina, riglă de măsurat barba, ha ha"

Cosmescu citește o poezie din care rețin doar "malurile dâmboviței".
nu știu de ce m-am gândit că îmi trebuie pașaport.
Corina mă privește cum știe ea.

Cosmescu îi amintește domnișoarei care venise între timp că emisiunea începe la 16.15.

eu și Corina mergem mai departe.

în troleibuz, ea îmi spune că par obosit și trebuie să dorm, că somnul face bine.

în timp ce scriu tușesc colb în biblioteca asta părăsită.

la academie trebuie să ne dea niște bani „pentru că s-au mărit prețurile” și amână evenimentul din 5 în 5 minute.
nu mai pot aștepta.
cred că voi veni mâine.
poate și Corina va accepta să mergem la un ceai.



meditațiile dlui sămpua
2006-10-03 | |

discursul trebuie să fie sec și distant față de conținutul expunerii/
o tehnică inedită a detaliului, deși este doar un fragment/
titlul mai trebuie revăzut/
nu vă supărați, dar eu, sincer, m-am plictisit/
se simte un gol în proza românească/
stilul e recognoscibil,/ e același n.p. ca și în "c.d.z"/
nu se mai poate spune/ că și-a acoperit rușinea
cu mânile și pieptul./ spune-o direct,/
așa cum a făcut-o Crudu/ în fraza ceea care l-a făcut celebru/
ha/ ha/ ha/
dl gâ./ are niște idei pro/funde și le va spune la sfârșit/
mai aveți/ vreo întrebare pt dl su.?/
textul mai trebuie prelucrat stilistic,/ am făcut niște corecturi,/
"vreo" se scrie/ într-un singur cuvânt/
se vede că a lucrat la editură/
după asta rămânem/ la o/ cafeluță/

(hai să mergem că ne-așteaptă soțiile)


numărătoare
asfaltul sângerând rugină
2007-08-09 | |

de dimineață, în magazinul de după colț, au intrat 87 de femei
și 29 de bărbați.

numai 19 femei au intrat împreună cu câte un bărbat alături,
5 bărbați (4 trecuți de 50 și unul de vreo 24) și-au așteptat femeile afară,
11 femei au intrat împreună cu copiii lor (63% fetițe),
de fiecare dată copilul/a ieșea înaintea femeii,
vreo 35 de femei au intrat grăbite și au ieșit fără a privi îndelung,
așa cum au făcut-o altele vreo 17.
numai 16 femei au examinat atent cursul valutar de pe un afiș cu cifre colorate,
în timp ce doar 15 și-au deconectat telefoanele mobile înainte de a intra.
unele femei păreau că vorbesc cu ele însele.

52 de femei au ieșit fericite,
altele vreo 45 aveau câte 2 sacoșe cu inscripția magazinului pe ele,
22 de femei au venit cu mașina (doar 8 au permis de conducere),
37 de femei și-au aranjat fusta înainte de a intra
și s-au uitat în oglinda de la intrare mai mult de 7 minute.
27 de blonde,
48 de brunete,
5 roșcate și 7 femei îmbrobodite (3 musulmane).
doar 17 femei au fost sărutate de bărbații lor pe pragul magazinului,
iar 12 și-au aprins câte o țigară,
la ora 11.59 a.m. n-a intrat nimeni în magazin,
la 15.00 p.m. au intrat 5 persoane și au ieșit două.
numai 3 femei au aruncat bonul de plată exact în urnă,
63 de femei au stat pe lângă magazin încă vreo 30 minute,
mai mult de jumătate dintre cei care au intrat
au stat aproximativ câte 2 ore și ceva.

magaznul lucrează non stop.



ancrasare
a-[no]-timpul nostru
2006-10-09 | |

la intrare în parc,
portarul ne-a spus că ar fi bine să trecem mai întâi pe la barul de peste drum –
niște tarabe cu sticle de vodcă.
azi e ziua vinului, așa că vom bea câte o bere, apoi revenim.

"nu avem nevoie de bilete, doar dacă ne controlează cineva"
"n-o să-ți spun eu unde s-o controlezi, he, he, he"

în parc este o bancă egală cu noi amândoi, culcați unul peste altul.
salcia de alături tace în continuare.

"cum ai putut să-l accepți?"
"am avut și eu sentimentele mele"
"sentimente... mai există asemenea termen literar?"
"rrăule"
"rrrr"
"dezbrrrracă-te, mi-e frrrig"

toamna galopează printre frunzele de culoarea părului tău.

de departe focurile de artificii se văd mai colorate
și nici nu ești călacat pe picioare ca în piață.

mai stăm puțin.



karaoke
unde ești Elohim?

niște vlăjgani rag în microfon cuvintele ce apar pe ecran
sunt beți exact atât cât e necesar ca să se considere vedete.

și tu muzică cea mai nobilă dintre arte.

am ieșit fără să pot bea măcar o cafeluță,
măcar un acord.

re-fuz
"sfânt trup și hrană sieși"
2006-10-13 | |

am deprins tehnica fugii din sine.
mi-am mușcat până la os mâinile care nici de vâsle nu mai sunt bune.
nu mai vreau să privesc înspre Isarlâc.

crezi că ai rezolvat dilema, dacă te-ai întors cu fața la perete?

din caiac mi-a rămas doar dâra de sânge
ca o linie peste care nu pot sări,
peste care au trecut gloatele.

respiră ca și copilul din care ai vrut să faci un idol.

da, dar el rupea, rupea, rupea.



două pleoape
2006-11-06 | |

sunt singurul ochi dintre două pleoape
printre culorile din care Picasso își mânjea "femeile".

și totuși te aștept.

uneori îmi e dor de tine mai mult, alteori mai puțin.



sLOVEnia
profului Rastko Mochnik
2006-11-07 | |

i-am dat lui Mikola versurile unui cântec a cărui melodie îi plăcuse și,
în acea noapte, Siberia fu zguduită de acordurile de chitară din care se auzea un "r" specific doar limbii române.
trăiam poate ultimile nopți nu departe de Mongolia.

spre dimineață, profesorul a ieșit în chiloț ca să se arunce în Obi.
l-am urmat, fără a ne întreba despre riscuri,
ca să râdem apoi de rusoaicele îmbodolite în pături, obosite de nopți nedormite.
"oi, Marin, ty takoi iujnyi".
"takova Evropa".

când avea să plecăm fiecare în țara sa,
eu aveam să fiu cel mai aproape de Slovenia.

și pentru asta am cântat mai departe în acorduri slovene
cu rrr...rrr din cuvântul "profesor".

apoi am tăcut.

Rastko termina de tradus din franceză ultima carte a lui Derrida.



pe plajă
2007-06-26 | |

mergem de mână lăsând apa să ne gâdile tălpile
și "l"-ul din "tălpile" și din "gâdile" ne face fericiți
"tălpile" ha hah hah "gâdile" hhahahah hah a
valuri valuri valuri
hahah ahha ahha

mai mult nu pot să gândesc.



felicitare
celei mai iubite femei
2007-08-17 | |

nu mai număra anii

nici cuvintele pe care nu ți le-am spus de atâtea ori
când așteptai ca o Leoaică să ți le spun

și eu ca o Fecioară le mototoleam printre verseturi

ziua în care te voi săruta de 2+3 ori este una în care vom bea și vom râde

agenda nu mai are alte foi

doar trandafiri