Mi-a spus cineva să mă las de scris că bunica lui scrie mai bine. Eu zic să-i spună bunicii să scrie și ea. Eu nu pun pe nimeni să mă citească cum nimeni nu mă pune pe mine. Nu fac literatură, doar îmi adun amintirile.
Benvenuti Cellini a spus că cine trece de 40 de ani poate scrie și un roman că are ce spune.
Vreau să punctez câteva lucruri din lumea șahului pe care le-am trăit ca amator.
Șahul e socotit sport, luptă, joc, dar și artă. Mihail Tal, care la 23 de ani a devenit campion mondial, l-a socotit artă și avea mare dreptate. Juca partidele pe scenă în fața unor săli pline cu spectatori, mutările lui, sacrificiile venite din senin, provocau murmure în sală, te făceau să trăiești la fel ca la teatru sau operă.
Noi românii am avut și avem mulți artiști ai jocului de șah. Unul, Florin Gheorghiu, fost campion mondial de juniori, a jucat într-un amfiteatru al unei facultăți din Timișoara, barajul pentru titlul de campion al României. Era prin 61-62. Stăteam în sală lângă un ploieștean care a venit anume ca să îl vadă. Și Florin era din Ploiești.
După ce a făcut o mutare grea, adversarul gândea, noi gândeam, el se plimba pe coridor îngândurat. Am observat că Gunsberger, adversarul lui, poate câștiga un pion în vreo nouă mutări. I-am spus vecinului. Acesta m-a luat de mână, m-a dus la Florin și l-a întrebat dacă e adevărat. Acesta s-a uitat la noi mirat și ne-a spus că s-ar bucura dacă ar vedea și adversarul varianta. Ne-a mai spus că pionul nu-l pierde el, l-a pierdut Geller în 195... cu... și dacă adversarul îl ia pierde partida.
Gunsberger nu a luat pionul, partida s-a întrerupt cu un mic avantaj pentru el, Gheorghiu avea o calitate mai puțin. Toată noaptea timișorenii au analizat pentru Alexandru Gunsberger, dimineața următoare s-a continuat partida și a câștigat...Florin!
A devenit campion al României la 17 ani și jumătate!