***
vezi
cam asta se întâmplă cu oameni ca tine
ajung pe la cincizeci de ani întrebându-se prin ce buzunar și-au pierdut certitudinile
și dacă au știut vreodată că de fapt n-au știut
le rămâne doar conștiența unui drum neasumat
pentru că în fond ceea ce s-a întâmplat are nu-i așa legatură cu soarta
e atât de simplu să te agăți de crengile ei
să-ți închipui că pașii se acoperă oricum de frunze
și că trecerea este mai degrabă
un abis
în care cazi pană la porțile lui

***
mă gândesc la realitatea în care trăim
și cred că este doar o suprapunere a realităților fiecăruia
ca și cum am fi o singură ființă
privind înafara ei cu miliarde de ochi
așa cum percepția ochiului meu stâng diferă de cea a ochiului drept
tot astfel se modifică realitatea noastra atunci cand decuplează fie și-un singur receptor

***
stau cu genunchii la gură și cu ochii lipiți de cartea deschisă pe ei
mi-e foame de cuvintele pe care le scutur în mine
dacă n-aș ști că de fapt stau în tine
aș fi patruns cu totul în carte

***
mă îmbrac în acest noiembrie ca într-o haină prea largă
frigul îmi tine genele împletite
n-aș mai coborî din respirația ta caldă și aromată
ca un cozonac frământat de mainile albe și frumoase ale mamei
lângă cuptorul încins

***
într-un târziu mă ridic și
îți spun că dacă toți am plecat din Adam și Eva
cerșetorii pe lângă care trec zi de zi
sunt frații mei
și tu

***
rămân doar așteptările noastre atârnate în cuier ca niște haine uzate