Când și când bărbații mă mai iubesc
așa pe la vreun colț
de stradă prăfuită
Ultimei de care-mi amintesc îi zice
Drumul Vacilor –
desigur pentru că pe acolo trec vacile
Când și când mai trec și eu
pe strada aceea
însă doar eu
am voie s-o spun

Când și când poeții îmi mai dedică
nu versuri nici vorbă –
poezia s-a cam demodat –
îmi mai dedică spun câte
o partidă de amor
În cinstea ta – îmi zic

Eu –
după toate convențiile după toate abeceurile
comportării civilizate și alte
fandoseli politicoase
ce s-au mai inventat pe la oraș -
ce-ar trebui să răspund

La noi la țară – pe vremea când eram copil –
când lumea n-avea chef să-ți asculte tâmpeniile
ți-o reteza scurt – hai sictir
Eu am crescut jumătate
la Þară jumătate
la oraș
n-am învățat fandoseli dar nici
să zic hai sictir cu toată gura nu știu
îmi iese un hai sictir așa mai anemic
din care ei înțeleg doar
hai

când și când romanticii îmi mai oferă
câte o orhidee
sălbatică
așa ca mine când
dau să muște fiarele sau
când iubesc până la
nu lacrimi nici vorbă
și astea s-au cam demodat

odată un sculptor mi-a dedicat
o domnișoară – nu râde!
o domnișoară care se numea Nimeni
pentru că nevastă-sa geloasă
i-a zis cine mai e și fâța asta
el săracu’
a vrut doar s-o imite pe
domnișoara Pogany
dar fiindcă nevastă-sa ar fi zis
tot o fâță și asta
i-a explicat
aceasta se numește domnișoara Nimeni
și-așa a rămas

Când și când
mă întreabă oglinda – tu cine ești
În fața ei am curaj
îi răspund hai sictir
Eu sunt femeia pe care
bărbații o mai iubesc când și când
căreia poeții îi mai dedică
nu versuri nici vorbă
și sculptorii domnișoare
și căreia romanticii – tot uneori –
îi mai oferă
orhidee

ce nu-nțelegi
Eu - după toate probabilitățile statisticii matematice -
sunt femeia tuturor
timpurilor
și a tuturor verbelor
conjugate
doar la prezent

Adică nimeni
rostește oglinda
neîntrebată
și dând să plesnească
nu de invidie
nici vorbă