Când voi ajunge în cer am să văd ce am greșit pe pământ. Dar chiar dacă și acum le văd nu le pot accepta deloc. Oare de ce? O suferință mai mare decât cea de pe pământ nu există iar fiecare și-o face cu mâna lui. Un mic suflețel poate să rupă flori din a mea inimă doar făcându-mă să zâmbesc iar sufletul meu nici nu încearcă asta. Oare de ce? Speranța că o să-i fie milă de mine cuiva s-a stins din momentul în care mi-am pierdut încrederea în ce am iubit eu mai mult.
Cuvintele potrivite la momente potrivite fac minuni.
Mi-a spus că sunt un înger, mi-a spus că deabia așteaptă să mă vadă și că nu vrea să piardă. Oare când o să fac o alegere nemărginită de necunoscut fără să-mi fie frică? E un bun gând adus de-un înger argintiu cu zale sclipitoare și cu zâmbet de zeiță la adresa-mi. Priviri de aur primesc în zori, șoapte de cristal am în amiază și totul dăruiesc în noaptea albastră. Visez c-o să pot zbura dar deja zbor, îmi doresc să plutesc în necunoscut dar mă înec acum în el și simpla dorință de libertate am spulberat-o și transformat-o într-o dulce amintire cu gust amar.
Limita fizică a corpului este gândirea. Limita gândiri e universul. Limita universului îi mister.
E frumos gândul schimbării dar este destul de amăgitor în privința consecințelor atacatoare. Mă doare gândul că am fost lovită de necunoscut cu acordul meu iar acum îmi pare rău. Dar ști cum e, nu ar trebui să-mi pară deloc rău în nici o privință pentru că asta e viața o curvă în satin galben cu flori în cap și chip de pisică blândă.
Lumea se schimbă iar eu trebuie să fiu în rând cu ea căci nu vreau să trăiesc în trecut și mai mult rău o să-mi fac astfel.
Când cerul zâmbește inima îmi tresare căci iubesc și sunt iubită. Când cerul plânge inima e pustie că sufletul nu mai poate să zburde printre minunile dragostei.
Când cerul va sta în loc zâmbind mi-aș dori ca în acel moment să nu pleci de lângă mine căci ești totul pentru inima mea.
Ochii tăi sunt aducători de liniștire-mi sufletească.
Îngerii zboară în cer căci viață încet mi se schimbă în bine. Doar unul stă și privește această bucurie. Acesta săracul nu mai are o aripă căci și-a rupt-o în momentul când eu am făcut acea alegere proastă în propia mea viață. Dar spune el : „A meritat!”; tot din aceste cuvinte spuse cu blândețe am înțeles că mă iubește și că-i frică să nu fiu rănită căci va fi și el rănit la rându-i. Lacrimile sale mi-au spălat sufletul și acum e limpede. Tot ce trebuie eu acum să fac este să fiu lângă el că are nevoie de mângâierea mea dulce și de vorbele mele liniștitoare și spuse cu drag.