Lacrimi de înger
Luna roșie stă lipită pe pânza înserării. Stelele se joacă de-a fața ascunsă, norii dorm nevăzuți în buzunarul timpului, oamenii râd în toropela-fostă a unei zile energice, tu stai și scrii… un dans al unei lumi. Un pas, încă unul, încă și încă la infinit pași și piruete… asta e viața. Viața e o respirație. Dacă ești fumător, vei uita să respiri; dacă ești retras, vei uita care e respirația. Dacă ești adult-prea-adult vei uita cum se respiră; dacă ești bătrân ești la sfârșitul respirației, deci regreți. Dacă ești copil-spre-mare vei începe să neglijezi respirația, dacă ești copil-copil vei respira jucăuș și pur; dacă ești un bebe vei învăța să respiri fără să realizezi… dacă ești un viitor bebe, ei bine, nici măcar nu ai auzit de respirație. Lumea s-a desprins de pe tăcere și a căzut pe un bloc ca să sufle-orbitor. Stelele au devenit serioase și discută verzi și uscate; țes magie, invită la dans, șoptesc descântece, ursesc celor ce încă nu au auzit de respirație, presară inspirație tocurilor de scris, se joacă cu fluturii de pe glob. Norii dorm iar tu scrii. E seară. Timpul picură fără grabă pe podeaua rulantă… Scrii. Te-ai săturat de scris, iei o pauză, ieși și te așezi pe trepte și te învelești în halat (azi restaurantul pentru țânțari este închis)… privești la freamătul sclipitor de sus, dacă ai întinde degetele ai putea atinge conturul-iluzie al freamătului. O lacrimă de înger se prelinge pe obrazul-noapte… încă una și încă una.
Ce tare plânge! Plânge tăcut, să nu-l audă nimeni; să nu trezească îngerii-altfel-de-îngeri călători în lumea „Culoare Orbitoare”. Lumea a încremenit în timp ce regrete de înger se preling fermecător pe obrazul –noapte. Acum se nasc zânele, fluturii, elfii, spiridușii, hobbiții. Acum se nasc speranțele, literele fermecate, credința pentru tânărul îndoliat, iubiri pure, îngeri cu aripi din fluturi… În parc, băncile stau îmbrățișate cu umbre și lumini, copacii revigorează legătura dintre cer și pământ, leagănele își povestesc pățăniile de peste zi și îngerul plânge…
O mângâiere caldă și fină deschide geană cu geană, vis cu vis. Te întinzi în prospețimea din jur, florile își zic: ”Bună dimineața!”. Treptele se adapă cu rouă, țânțarii boscorodesc a foame sau nu. Te ridici și intri în casă. Pe birou, tocul de scris doarme încă, satisfăcut însă că a țesut din lacrimi de înger litere cu parfum oniric. Hai să visăm! Și ziua, și noaptea… măcar din când în când. Hai să visăm! Nu e scump. Nu e dăunător. E perfect! Un vis și aripile sunt pline de culoare. Lipsa visului afectează grav sănătatea.