Puterea sinucigașului stă în credința că ultimul său gest va fi unul prin care- în sfârșit!- va atrage atenția asupra lui, dovedind ceva, căpătând o semnificație. “Te-am iubit enorm!”; “ți-arăt io ție!”, sau “veți regreta!” sunt convingeri intime ale sinucigașului în momentul setei sale totale de orbire.


I se învârtea capul. Aburii de vodkă plăsmuiau fantasme vaporoase în fața ochilor săi și nu se putea ține pe picioare. Genunchii îi tremurau, iar trupul –cândva atletic, i se clătina făcând să scrâșnească podeaua mansardei în care locuia. Își căuta, cu ultimele resurse, un moment de luciditate. Bărbia avea spasme, ridicându-se când-și-când. Încerca să țină capul drept. Avea senzația că totul curge și nimic nu e solid.
-Ele..hâc! Eleonoraaa! spusese ca pe o rugaciune, numele ei. De ce-ai plecat măăăă?!
Fantasme sculptate în alcool îi rânjeau sarcastic de pe pereții care se strângeau asupră-i, sufocându-l. Prin luminator, pătrundeau anemic doar câteva raze, făcând să danseze praful din încăpere. Din pricina geamului murdar, păreau mai curând raze de lună, deși soarele încă nu scăpătase.
Din buzunarul halatului ponosit, peticit și mâncat de molii, scoase o bucată de hârtie. Îi tremurau groaznic mâninile și efortul de a o despături se dovedi prea mare pentru el.
“Eleonoraaa!!!!”,urlă în gând. Simți un nod în gât, dar ochii refuzară să-i balgoslovească sufletul cu o lacrimă.
Liniștea fu tulburată doar de o muscă, singura ființă cu adevărat vie aflată acolo.
Umbrele mărșăluiau pe pereți luând chipuri hidoase, într-o succesiune funebră. Din celălalt buzunar, ieși la iveală înspăimântatorul toc din lemn de nuc al unui revolver. Îl scoase cu greu, îi tremura mâna. Își lipi țeava rece de tâmplă. Degetul își începu cursa nebunească. Mecanismul își declașă pârghiile scrâșnind satanic și demonstrând că nu fusese uns în ani de zile. Greu de apăsat trăgaciul unui revolver neuns, când ai băut! Își luă arma de la tâmplă, dând senzația că a renunțat. Răsuflă greu. Învârti butoiașul, ca la ruletă. Își trase sufletul și îl puse iar la tâmplă. Privi cu coada ochiului spre peticul de hârtie nedesfăcut, așezat neglijent pe masa demodată. Ridică revolverul la tâmplă. O secundă. Două. Părea că toată liniștea de pe pământ pătrunsese acolo. Până și musca refuza să învioreze camera. Reuși sa apese trăgaciul. Urmă un clinchet metalic și nu o detunătură asurzitoare. O clipă nu pricepu ce s-a întâmplat sau, mai bine zis, ce nu s-a întâmplat. Jucase la ruleta rusească fără să fi nimerit glonțul. Pierduse.
Se întinse pe patul rece, cu arcuri ruginite, care vibrau sub greutatea trupului său. Scoase revolverul din nou. Mai trase, cu toată puterea lui, de trăgaci, după ce-și pusese arma la cap. Iar clinchet metalic. Scăpă arma și adormi instantaneu.
Când se trezi, era noapte. Capul îl durea înfiorător. Musca își făcea nevinovatul dans prin cameră. Hotărât să termine cu totul, scoase arma și trase de șase ori cu putere trăgaciul.Se întâmpla ceva ciudat. Mereu sunetul acela mecanic, fără detunătura eliberatoare. Încărcase el înșuși revolverul.Un glonț.
Deschise arma și văzu cartușul, în continuare, glonțul nu plecase din armă. Puse glonțul cum trebuie și trase. Nimic. Luă un altul, apoi un altul și nu auzi decât secul sunet al ratării, de oțel-pe-oțel. Vru să sară pe fereastră, dar fereastra nu se clinti. Merse, înnebunit, spre ușa. Nu știa ce face. Ușa parcă era de piatră. Deznădăjduit, se trânti pe pat. Puse capul pe perna supradimensionată și începu să plângă.Trupul său avea spasme....
...Când murise de fapt? Când apăsase prima oară trăgaciul? Murise când plecase ea? Când începuse să bea? Vodka îi atenuase șocul și continuase să creadă că se mai află în strâmta mansardă pe care numai ea știuse să o facă vie? Când își pierduse, de fapt, viața?
Erau întrebările lui fără răspuns.
-Eleonoraaaa!!! urlă, fără să fie necesar să deschidă gura.Umbre înfricoșătoare apărură din nou pe pereții reci. Doar erau la ele acasă!


Sinucigașii nu au parte de slujbă religioasă și se spune că preotul care ar face slujbă la o astfel de înmormântare ar săvârși un păcat și ar da pildă de falsă mântuire și altora. În unele comunități, pe ascuns, preotul mai dă iertarea și se roagă și pentru sufletele lor. Hrana spirituală sau iluzie? Doar sinucigașii știu cu precizie asta.