… suntem doi straini intr-un spatiu virtual, atata tot…si singura mea vina e ca m-am jucat cu urme..puteam sa ma joc,…chiar mi-am dorit sa ma joc..eram insetata de joaca ta..insetata sa cunosc joaca…dar nu si pregatita sa port tot restul vietii urmele jocului tau pentru suflet…vina ta…dar cine esti tu????… tu care ai fost primul..?? acum chiar ca nici nu mai stiu..ai fost acum atat de mult timp…prea mult timp incat locul in care esti tu lasat in mine e mult prea plin de întuneric sa iti mai pot ghici chipul…oricum nu de chip si de nume am eu nevoie acum
Pe zi ce trece inima mea se umple de venin si moare odata cu iubirea. Insa durerea suferinta si amintirea raman. Ele nu mor, ele raman sa-mi terorizeze sufletul pana il vor distruge si pe el. Sentimentele sunt inselatoare. Acum iubesti maine urasti. O greseala si toate se duc de rapa. Iubirea se pierde iar in urma ei ramane doar despartirea. Iar despartirea doare, si durerea ramane in suflet pentru mult timp.
Ma pierd uneori in ganduri si intrebari la care nu le gasesc raspunsul. Ma chinui sa caut in amintiri un motiv pentru care mi-ai oferit indiferenta ta. Nu gasesc. Ma pierd in intuneric si nu gasesc nici o lumina care sa-mi calauzeasca pasii. Sau poate………mai trebuie sa astept. Poate voi gasi un raspuns la toate intrebarile pe care le am. Poate voi gasi o lumina care sa ma ajute sa ies din intuneric. Sau poate nu…Nimeni nu stie ce ne rezerva viitorul.
Uneori imi imaginez cum ar fi sa ….. Dar, probabil, asta nu se va intampla sau poate va fi prea tarziu. Eu nu sunt ca tine. Nu pot sa fac alte persoane sa sufere doar ca sa imi fie mie bine. Viata nu se refera doar la asta. Ca sa fii fericit cu adevarat nu trebuie sa ii faci pe altii sa sufere, esti fericit atunci cand stii ca persoanele dragi tie sunt fericite, cand stii ca tu cu fortele proprii ai facut pe cineva fericit. Doar atunci vei simti cu adevarat ce inseamna fericirea.
Fericirea nu bate la usa si nu vine cand o chem eu, din pacate. Iar cand a venit a stat prea putin ca sa-mi dau seama ce inseamna ea cu adevarat. Ea nu m-a intreabat daca o primesc sau nu pentru ca stia sigur ca sufletul meu o astepta cu nerabdare dar nici nu m-a intreabat daca poate pleca pentru ca stia ca nu o voi lasa sa plece nicicand din inima mea.
Dar cand ea pleaca vine suferinta care de asemenea nu bate la usa pentru ca stie ca nu voiam s-o las sa intre. Stia ca va sta mult in sufletul meu si stia ca se va hrani cu multe lacrimi. Sa incerc s-o alung?. Sa n-o hranesc?. Sa lupt contra ei? Poate ca asa va pleca. Cate rani face ea. Dar…nu e vina ei. Ea nu stie sa faca altceva si mai ales e creata de mine. Eu am creat-o cu lacrimile mele. Si ce rau doare suferinta si ce gol imi lasa in suflet, o rana care parca nu vrea sa se vindece indiferent ce as face . Si dintr-o data parca niciodata nu ar fi fost, dispare. Pentru ca in fata iubirii adevarate ea nu are nici o putere. Acum e in sufletul meu dar stiu ca va pleca. Pentru ca voi lupta cu ea cat va fi nevoie.
N-o las sa puna stapanire pe viata mea. Cum e posibil ca o singura persoana sa imi aduca atata fericire si atata suferinta? Oare tu ai simtit vreodata ce inseamna suferinta? Poate ca nu…sau poate ca da. Sunt intrebari fara raspuns.
Stau uneori si imi amintesc clipele pe care le-am petrecut impreuna. Totul era roz. Lumea se invartea in jurul meu fara ca eu sa stiu. Viata era asa de frumoasa si tot ce imi doream era sa fie mereu asa. Credeam ca macar aceasta dorinta mi se va indeplini. Dar poate ca am gresit prea mult sau am vrut prea mult. Nu cred ca am vrut ceva ce nu am putut avea. Am vrut doar putina fericire in viata mea.

Am invatat ca daca vrei poti, si daca dai gres nu inseamna ca ai pierdut. Am invatat sa cred in destin si ca vine un moment cand roata se intoarce si vine randul tau sa judeci…sa spui DA sau NU….Vreau sau Nu vreau. Sa spui ce ai pe suflet fara ca cineva sa te opreasca. Am invatat ca viata nu poate fi roz tot timpul pentru ca m-as hrani cu iluzii si as uita ca traiesc si nu sunt singura pe pamant. Am invatat sa traiesc…bine sau rau …ramane de vazut.
Cum e viata, uneori te loveste cand te astepti mai putin, te ajuta cand nu mai ai nici o speranta incat la un moment dat nici nu mai stii ce e viata cu adevarat.
Viata e o poveste care parca nu se mai termina si cu fiecare zi care trece mi se pare ca povestea e tot mai interesanta si imi pare rau ca am mai dat o fila din povestirea vietii mele in favoarea altei file pe care o voi citi a doua zi.
Totul e asa straniu si parca asa frumos, asa trist, asa minunat ca mi-as dori sa se opresca timpul in loc si povestea sa nu se mai termine niciodata.
Alteori as vrea sa rescriu povestea sau sa o sterg de tot. Ce poate fi mai frumos decat paginile despre iubire, pe care le citim cu sufletul si suntem dezamagiti cand finalul nu e cel pe care ni l-am dorit. Totusi , voi ajunge la o pagina cand totul va fi posibil, nu voi putea da inapoi si povestea va avea finalul dorit. Atunci imi voi dori sa raman mereu la aceeasi pagina, sa sterg restul povestii pastrand doar acea frantura de pagina care mi-a facut sufletul plin de lumina si inima plina de dragoste si iluzii.
M-ai strans odata in brate si ti-am simtit parfumul delicat, iar mainile mi-au atins obrazul . am gustat din caldura buzelor tale intr-un sarut (???) si m-am lasat doborata de privirea ce ma-infioara de fiecare data. Esti acelasi si totusi pentru mine, ramai un mister pe care si azi ….
Esti enigma ce ma face curioasa sa o dezleg, dar care ma lasa mereu in asteptare si niciodata nu stiu daca voi afla chiar tot. Pasiunea si furia cu care te iubesc ma fac fericita ca imi acorzi atentia ta? Regret ca nu pot .Ma dor gandurile,iar inima bate intr-un ritm infernal.
Stand...in intunericul noptii, ascultand versuri sfasietoare de melodii ce iti patrund direct in suflet...duc o lupta grea, cu mine insami si cu fantomele trecutului...ce nu ma lasa sa traiesc linistita...ma chinuie...ma arunca in valuri mari de suferinta, aproape ma inneaca.
Ma ascund dupa cuvinte frumoase...am numit "fantome ale trecutului" amintirea ta...da...despre tine vorbesc, raza mea de lumina...apusa...m-ai lasat cu o durere infinita in suflet.M-ai chinuit, si cu toate astea, eu inca te iubesc si te voi iubi probabil mereu. Nimeni nu stie ca eu inca te am in suflet...ca iubirea ce ti-am purtat-o mereu, a ramas intacta.
Doar stelele...ploaia...seara...ele stiu ca inca te iubesc si cat si cum. Imi sunt alaturi cand vars lacrimi amare.Ploaia mi se mai alatura din cand in cand.....stelele imi lumineaza privirea...imi aduc in suflet amintirea ta... Nu imi vene sa cred ca e real. Ca sunt acolo..
.Ma ajuta sa gasesc locuri linistite, pustii precum mi-e sufletul...locuri in care-mi pot varsa amarul...in care pot jeli iubirea ce-am pierdut-o. am pierdut-o? de fapt nu am avut-o niciodata, nu sunt decat iluziile si visele mele sau poate e aminitirea unei iubiri