În primul rând mi-am înrădăcinat și mai mult credința că să iubești și să fi iubit este cel mai măreț și important lucru…
Apoi mi-am dat seama că e mai bine să iubești și să suferi decât să nu iubești deloc…
Și mi-am dat seama că nu voi face așa cum ar fi poate normal, și anume să zic că mai bine nu mai iubesc niciodată decât să trec iar prin ce-am trecut… nu voi face asta. De fapt, îmi voi lăsa inima să simtă și să preia controlul de câte ori va considera ea că este cazul (oricum asta se întâmplă foarte rar, pentru că nu în fiecare zi se întâmplă să îți întâlnești jumătatea…) intr-adevăr, cu un risc enorm de a suferi din nou. Și voi suferi din nou. Și voi fi bucuros că am încercat, că nu am lăsat să treacă pe lângă mine lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult… chiar dacă neobținerea lui doare atât de tare…
Și voi suferi cu zâmbetul pe buze, știind că sunt destul de puternic încât să nu îmi pese că există posibilitatea de a suferi și să văd doar că există posibilitatea de a iubi… și voi râde știind că voi simți cândva iar, și voi suferi iar… și astfel transform suferința mea într-un zâmbet… o luptă pe care chiar dacă nu am câștigat-o, nici nu am pierdut-o… pentru că am învățat atâtea… am învățat (încă o data) cât de minunată este (sau poate fi) viața… cât de minunați sunt unii oameni, care suferă atunci când te văd pe tine suferind… cât de minunat este un copil, și cât de minunat este faptul că și noi putem fi, măcar puțin, măcar din când în când, un copil – fără griji, minunându-ne de orice nor, frunză, fluture… găsind ceva interesant în orice… necunoscând regretul…
Am învățat că deși creierul ne poate ajuta să obținem ce ne dorim din punct de vedere material și profesional, din păcate el ne ține uneori din a obține ce ne dorim din punct de vedere sentimental… din păcate, în bătălia creier vs inimă, uneori inima pierde… and it sucks, dar nu poți comanda inimii… mai ales dacă nu este a ta!
Nu îmi place “life goes on…”, deși așa este… dar consider că dragostea nu este nici mâine, nici ieri, ci acum, în momentul ăsta! Și nu îmi place nici “asta e!”, pentru că exprimă neputința… Cu toate astea, îmi place să spun, ca o consolare… “one day…”
One day I will rule the world din punct de vedere profesional… and one day I will not care about ruling the world, pentru că voi trăi “the greatest thing you’ll ever learn… and that is just to love… and be loved in return.”