poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-04-10 | |
Stiu ca in fiecare zi privesti cutia postala. Si daca as inceta sa mai scriu, aripa ta ar tremura trista, si s-ar ascunde in umbra unei lacrimi neplanse. Te cunosc, iubite, te cunosc atat de bine !
Ne leaga atat de multe lucruri, pe mine si pe tine, atatea momente unice, atatea ganduri, atatea neimpliniri ! Suntem asemeni acelor suflete gemene care se cauta ani in sir, vieti in sir, traind fugar, in scurtele momente cand destinul le aduce pe aceleasi cai. De aceea tu nu vei fi singur niciodata, de aceea visele tale, noptile tale, zbuciumate sau linistite, vor fi vegheate mereu si mereu vor gasi alinare in umbra viselor mele. Cresc impreuna, asemeni brazilor din aceeasi radacina, isi cauta fiecare drumul spre soare, spre implinire, dar crengile lor se vor atinge mereu oricat de sus ar urca si oricat de multa lumina ii va inconjura. Aceleasi seve ne hranesc radacinile si aceeasi bolovani ne-au contorsionat la un moment dat tulpinile. Dar traim mai departe si vom termina viata aceasta si vom alerga catre cealalta, unde tot aceleasi radacini ne asteapta, si apoi alta, si alta… si va veni si clipa in care totul va fi lumina si totul nu va fi decat noi, numai noi si lumina din noi. Oricat de mult fugi de mine, fuga asta mi te aduce mai aproape, numele meu va fi tot mai des si mai des in gandurile tale, ca un blestem, ca o usurare, ca o intrebare a vietilor trecute care ne-au tinut si ele departe… si iar cautarea, si iar inceputul… e totul scris acolo unde e scris totul, unde inceputul a incetat sa mai fie inceput si sfarsitul nu vrea sa se apropie, acolo unde totul nu e decat dragoste si fericire si implinire… De aceea sufletul meu e atat de resemnat, de aceea nu te-a cautat, pentru ca nu putea sa caute ceea ce purta in el. Trebuia numai sa priveasca, adanc, inauntru, de aceea anii nu vor aduce altceva nou, ci sufletul meu se va innoi ca o livada in pragul luminii… Lasa-ti sufletul sa zboare. Da-i drumul din cutiuta rigurozitatii tale sa alerge, sa simta cum in el totul vibreaza, cum intra in el lumina si fericirea, cum pasii il duc tot mai aproape de ceea ce vrea intr-adevar sa fie. Nu te ascunde, las, in umbra prezentului, nu faci decat sa incetinesti zborul spre lumina, dar nu il poti frange, pentru ca Dumnezeu a creat lumea cu dragoste si pentru dragoste si tu nu il vei putea infrange niciodata pe Dumnezeu. Eu sunt aici, tu stii si vei sti intotdeauna unde, nici nu trebuie sa iti dau o adresa. Am fost si voi ramane cu tine, ieri, acum, maine si pentru eternitate…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate