și de multe ori când se întâmplă desprinderea, firul rămâne. ca și cum ar lăsa timp pentru încă un nod în alt spațiu de suflet. trec anotimpuri, nici nu mai știi în câte nuanțe, prin tine, prin ei. când pre-simți, unul dintre cei întâmplați autentic prinde acel capăt și îl împletește iar și iar cu al tău, spre întoarcere.

rostul țărmului, cel ce primește. în lumina unui far înalt, de piatră, în turnul căruia se ascund sentimentele. când din inimă nu se pleacă, există mereu drum înapoi. nici o busolă nu este mai exactă decât ochiul înțelept acordând inima cu răsăritul.

***

nu mai vreau să mi se inventeze povești de iubire, am obosit să ascult broderii. am eu harta dragostei mele în suflet, bine trasată, și doar anumiți ochi, de mine aleși, o pot vedea. poezia este inspirată din viață, altfel nici nu s-ar putea scrie. viața își are însă esența ei, adesea departe de poezie. și voi scrie dragostei până la capăt, când singură sunt, când nu. nimeni nu poate închide poarta aceasta, nici cu rău, nici cu bine. Domnul mă primește serile când aprind candela. și iubirea.

***

în rest sunt o femeie, este o zi ca oricare alta și scriu. printre trandafiri albi și orhidee indigo, primite de la nici o dragoste, de la nici un bărbat. paradoxal, ar spune mulți. eu spun: firesc. sunt primite de la oameni care vin cu ai lor copii să le redau liniște sau sens în viață, în gânduri, în ei.

am obosit de metafore azi, respir simplu, fără figuri de stil, fără talent, celor dragi mie, celor care nu vor pleca de aici, din oceanul sufletului.

cel ce pleacă nu a avut niciodată ancoră. și pentru asta nu e nimeni vinovat. așa sunt întâmplările pământului. adevăratele Întâlniri nu au veniri, nici plecări. ele doar sunt.

în mine, singura mulțumire acum este că am oameni ce îmi Sunt.