Bate vântul
prin șosetele tale
sprințar atârnate la mine în pod.
Toamna
în rugu-i de mure-nstelat
și saltul mortal în căpița
necoaptă.
Poteci ce mi le scrijelești
în palma rămasă cu fața în sus.
Ascuți tăcerea,
nici unui răgaz,
cu semnul bizar de "fără întors".
Vinul agale sortit
în pahare,
cu păsări robite de-amurg.

Lin se despică fruntea-ntr-un rid.