poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-13 | |
Oare ce animal urla asa? Coiotul...poate....urla in mintea mea, urla in inima mea.
M-am intors abia acum acasa, invinsa, invinsa pe toate planurile de propria-mi nebunie. Am alergat printre masini, m-am asezat pe bordura refugiului de tramvai privindu-l cum vine, am sfidat Bucurestiul de la inaltime si tot degeaba. Sunt tot aici. Am baut, am fumat, nu am uitat nimic. Ce viata ma asteapta oare, ce pedeapsa....Oare pedeapsa e mai mare pentru greseala comisa constient, in mijlocul luptei... Plang, plang si degeaba plang, niciodata lacrimile nu vor repara nimic, poate vor inchide doar o mica rana cu sarea din ele. Dar va fi o rana mica, si in nici un caz prapastia aceea sangeranda care se casca inauntrul meu si inghite zi de zi tot mai mult din viata mea. M-am intors acasa, la patul rece, la singuratatea absoluta, si surpriza, eram asteptata...Sunt condamnata deci sa casc prapastii si-n sufletul lui, poate asta e pedeapsa mea, ca in serialul ala plonez sinistru, Decalog. Sa fiu martor neputincios la suferinta celui mai drag mie, neputincios, fiindca eu sunt calaul....
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate