Numele de manea vine din limba turcă. Acolo era vorba de poezia populară de dragoste în care rimează versurile 1-4 și 2-3.
Am auzit prima oară această denumire când aveam 20 de ani în 1984. Un lăutar mai vârstnic, Florea Cioacă spunea că el nu cântă manele. Am ascultat exemplele și mi-am dat seama că erau câteva cântece pe care le auzisem pentru prima oară în 1983 la un camping de lângă Mamaia. Am fost surprins atunci că aproape la fiecare casetofon auzeai Cenușăreasa, melodie pe care mi-o ceruseră colegii din armată, eu crezând că-i o glumă i-am întrebat dacă nu vor Albă- ca-Zăpada, și …am scăpat doar cu planton schimbul 2 trei seri la rând.
În perioada 85-89 am auzit termenul de manea folosit și de compozitori de muzică ușoară când vorbeau de o slabă compoziție .
În Þăndărei(1990) am văzut la Casa de Cultură din localitate un concert cu formația Odeon, în opinia specialiștilor mama manelelor după care mult mai celebra Azur din Brăila furase Cenușăreasa. Concertul a durat mult peste așteptări după ce primul spectator a urcat pe scenă să dea bani pentru o dedicație; am asistat între melodii la adevarate pelerinaje și pomelnice scenice.
Prin 90-91 chitaristul meu din liceu cânta cu formația Azur ‘90. Un alt azur a mai existat în aceași perioada; se numea Super Azur. În același timp trei variante de grupuri Azur făceau turnee prin țară. Sălile erau arhipline aveau și două spectacole pe seară.
Apoi concertele de gen au dispărut. Eu n-am văzut în ultimii 10 ani un afiș în care se anunță că Gică Caltaboș cântă singur la Polivalentă sau Sala Palatului. Din câte știu eu nunți pot fi în trei zile ale săptămânii.
Cântecele de manele moderne au apărut în 80- 81. Atunci începeau să se vadă efectele apocaliptice ale revoluției culturale începută de Ceausescu în '‘71, revoluție care continuă în variante cosmetizate pe ecranele marilor televiziuni și în FM-urile noastre. De la instaurarea regimului comunist anticorpii prostului-gust s-au împuținat încet dar sigur. Cei mai lipsiți de ei au fost și sunt țăranii mai ales cei care au ajuns la oraș. Aici cred că ajungem la procentul de 70% ascultători de manele, un procent real dovedit de sondaje.
Pentru cei ce vor muzică cu text în limba română, mass media oferă aceeași Mărie cu altă pălărie. Lipsesc din circuit cantece realmente inspirate , trăite. Dacă astfel de cantece ar fi fost promovate manelele nu ar fi avut asa succes.
Trebuie să recunosc că, de cele mai multe ori, soliștii vocali de manele cântă live mai bine. Au voci mai bune și trăire superioară clonelor muzicii vestice, și uneori textele lor neporcoase mă amuză.
Poate face playback și o surdo-mută? În pricipiu, da, ar spune un orb. Ar zice nu, un om cu vederea bună și un minim simț al ritmului. De auzit auzim toți nesurzii în schimb la ascultat se schimbă lucrurile. Auzitul e un procedeu bio-mecanic. Ascultatul presupune ceva dicolo de noi. Parafrazându-i pe Sculi & Maldăr simplific; muzica e dincolo de tobe.
Am apelat la celebrii eroi de serial pentru că din păcate pentru mulți români, graiul național cu frumusețea lui e aproape la fel de străin ca cel englezesc.
Ascultați cu minimum de atenție aranjamentele muzicii cele mai circulate azi. Apoi, căutați pe youtube Charlie Chaplin-Timpuri Noi scena în care Charlot trece printre roțile dințate. Cum e?
P.S. 07.02.2006 Primind "povestea mea" un prieten de la Brăila mi-a scris că în oraș, un pletos presupus rocker, singur fiind, a fost bumbăcit de o gașcă de maneliști pe motiv că nu stie să cante o manea. N-a fost bătut rău pentru că i se oferea o a doua șansă: la a doua întâlnire, dacă va ști o manea va scăpa nevătămat.