Am regăsit într-un colț ascuns, sub o arcadă de creier o idee pierdută de mult , o imagine a mea , a ta, a tuturor acelora care alergăm cu brațele deschise, aripi pregătite de zbor, spre locul în care fulgerul încă nu a dispărut de pe cer.

Deschidem palmele să prindem fărâma de lumină și, invariabil, simțim profund arsura ei.

Se nasc idei pe care le așternem pe pagini albe frumos, ordonat… dar sufletul nostru vulcan de durere și spaime, urlă neâncetat vrând să se elibereze de sub robia trupului.

O ordine ciudată, de suprafață, ascunzând adevărata luptă, o viață subterană, - de fapt e viața supraterană privind mai sus spre cer de pe o fâșie de pământ - viața spirituală, amestec de sentimente, idei, idealuri…

Aș vrea să pot zâmbi grațios imaginii reale dar mă înăbușă mereu acel plan doi, invizibil sau mai puțin vizibil pe care mai mult îl intuiesc în spatele spoielii de fericire de pe fețele noastre. Arsura-i profundă și miroase a carne prăjită de suflet de- artist, mereu proaspăt gătită numai bună de mușcat. Niciodată sătule, gândurile vin mereu la ospăț nelăsând nici o urmă...

Se nasc idei așternute- n cuvinte cu înțelesuri profunde, ecouri prelungi ale concertelor de vioară în care soliști suntem noi mângâind sau încercând să mângâiem arcușul, prelungire firească a sufletelor noastre.

Torțe vii pe rugul artei cuvântului ne întoarcem mereu la paginile albe să mai adăugăm o fărâmă de suflet, un sens din ce în ce mai profund nedându-ne seama întotdeauna că am mai deschis o poartă de intrare în grota gândurilor, în însuși miezul ființei noastre.

Tot încercând să dăruim cititorului acel ceva măreț, acea zvâcnire care să-l minuneze, calmeze,înfurie, să nu-l plictisească dar să-l facă pentru o clipă să gândească, ne pierdem în cuvinte, terminând prin a fi nemulțiți de ceea ce am așternut... sau, încântați de rodul consumului nostru intens de energie creatoare dăruim naivi ochilor celorlalți o scânteie din flacăra noastră și ne trezim cu apa rece curgând șiroaie peste chipul sufletului nostru înghețând.

Pasiune și iubire, arta ne dăruie și ne ia într-un vârtej amețitor purtându-ne pe aripile false ale gloriei de o zi o săptămână, ..., o viață cât o clipă. Ce rămâne cu adevărat este nu structura, tehnica, ci mesajul, puterea cu care am știut sau nu să-l dăruim lumii întregi.

Niciodată nu vom știi ce ne așteaptă după ce am atins fulgerul…