poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2343 .



Eului prietenului meu
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [livy ]

2005-10-14  |     | 



Un prieten de-al meu m-a întrebat mai demult, dacă iubirea sau fericirea reprezintă o stare de normalitate. Nu am știut ce să-i răspund. Ar fi trebuit să identific normalitatea și ajungeam la o utopie. Și mi-a mai zis ceva..."Știi... Eu iubesc și uneori, am impresia, ca ating cerul. Cred că atunci când voi ajunge să-l și simt va fi grav, nu?". Aș fi vrut să-i spun că aici putem intra, desigur, în discuții interminabile despre arhetipul uman, despre cum percepe fiecare individ în parte "normalitatea", "cerul", "a atinge", "a simți". Un subiect inepuizabil. Mi-am dat însă seama că altceva vrea să-mi spună. Vorbea despre o stare de fapt, general valabilă, pentru oricine iubește. Fiecare percepe iubirea la nivel mental și spiritual, astfel. Afirmăm adesea că dragostea e un sentiment înălțător. Așa și este... Exact la asta s-a referit el. O trăire ce te ridică dincolo de sine, de concret, de obiectiv, într-un univers interior, puțin explorat, care poate părea, de foarte multe ori, "anormal". El a simțit că atinge cerul, eu aș putea să simt că zbor, iar tu ai putea să zici că mergi pe nori... E în tot acest concept al dragostei, indiferent de forma ei, vorba de același lucru. Înaltul din noi, cerul lumii noastre lăuntrice, pe care îl descoperă și prețuiesc, totuși, puțini. A vrut să-mi aducă aminte de profunzime, dacă vreți, de albastru, de alb, de moale, de suav, de adânc. O gamă variată de simțăminte, uneori latente, pe care iubirea - sau oricum se cheamă ea -le(re)trezește la viață. Căci de multe ori, ele sunt latente, adormite... Pe de altă parte, se pierd altele sau mai bine spus, amorțesc. Iubind, începem încet, încet, să ridicăm ancora din apele concretului, aproape insesizabil. Iar apoi, începe transformarea... Plutim, devenim hipersensibili la senzorii exteriori, ne cresc aripi, iubim mai mult albul și auriul, comunicăm mai mult și mai direct, definim în gesturi tandrețea, dorința și visăm mult, mult mai mult. Câteodată, ne redeșteptăm brusc la realitatea pe care o abandonasem și observăm contrariați că s-a schimbat destul de mult, în timpul cât am părăsit-o. Și începe readaptarea. Anevoioasă, dureroasă, dureros de conștientă. Se întâmplă, însă, să nu ne mai regăsim niciodată pe deplin aici. Ne găsim pentru totdeauna schimbați interior și încercăm să redobândim starea de dinainte. De fapt, mai simplu, căutăm din nou iubirea. O mai găsim sau nu, până la urmă e o chestiune de șansă. Și atunci ne numim nefericiți. "Cred că nu poți să spui că nu ești fericit, dacă, la un moment dat, nu ai avut acest sentiment. Cum ai putea știi diferența?". Are dreptate. Până la urmă, sunt sigură, că prietenul meu nu greșește în afirmațiile pe care le face. Pentru că el este protecția eului meu sau al tău, al fiecăruia dintre noi. E chiar Arheus. Unul ce se simte neiubit și e gata să tânjească și după dragostea interzisă, care, susține el renaște, aceleași sentimente de înalt. Și de nu va găsi fericirea, probabil că o va căuta altundeva. Chiar în ceruri, acolo unde spune că este absolută și eternă. Nu este pregătit să o mai piardă, încă odată.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!