Îmi plac pendulele mari. Dau greutate clipei. Identice, dar niciodată
aceleași, secundele au fiecare momentul de glorie irepetabila. Cu o astfel
de seriozitate a fost cadențata si nunta bunicilor din perete; si
"Gândăcelul" recitat de nepoata de alături... Bunicii au expresia grava, ca
si timpul lor. Chipurile le-au fost imortalizate cu retușuri: urechile
bunicii, de exemplu, nu au cunoscut nicicând frivolitatea cerceilor, nici
măcar pe sub voalul de mireasa, cum se arata aici. Avea bunica mea niște
mărgele de plastic verde pe care le purta cu mare cochetărie. Mi s-a strâns
mie inima de copil când am surprins-o adunându-le obidita din colbul
bătăturii...
In schimb, poza spune doar adevărul când arata privirea semeața a
bunicului. Om iute, dar drept. In felul lui...
Botoșii mei enormi, din recuzita de soim al patriei măscărit in costum
popular, ies in evidenta pozei colorate. Gura mi-a încremenit intr-o vocala
rotunda a pledoariei de gândac in curs de strivire. Îmi amintesc cu
siguranța ca mi s-au încurcat rimele, vorbele, versurile - probabil după
flashul destinat posteritatii. Niciodată nu mi-au plăcut poeziile, mai ales
când trebuia sa le invat - ca pe apa Sâmbetei se ducea ritmul iambic sau
trohaic al sârguinciosului poet.

Îmi plac pendulele vechi; poate pentru ca le vad in casa bunicilor in care
trebuie sa facă popas un Ionel Teodoreanu ce aleargă cu șareta pe ulița
copilăriei, scotand rotocoale de fum dintr-o țigara interzisa...Sau poate
pentru ca le aud ticăitul, habar nu am de ce, si in casa profesorului de
limba romana, in a cărui odaie un Eminovici copil devora clasicii...

Îmi plac pendulele poate pentru ca nu le-am avut. As fi vrut sa-mi cadențeze
vremea când invatam "Iarna" lui Alecsandri, intr-o bucătărie la etajul opt,
amețita de gazele care trebuiau sa suplinească căldura caloriferului.

Mi-as cumpăra un pendul, dar la ce bun?... Vremea copiilor mei e balansata
ritmic de brațele si picioarele lui Winnie Pooh. In al cărui pântece grozav
de rotund e cuprinsa intreaga temporalitate a infinitului. Pesemne de aici i
se trage expresia mulțumita; e satul. Si nu-i trebuie decât o baterie de 1,5
V.

Îmi visez batranetile numărate invers de un pendul, nu de afișajul ce sparge
întunericul de pe noptiera. Îmi visez ce n-am avut - si nici nu va mai
fi - cu măsura grea a unui suflet închis intr-o mobila veche, dar care
măsoară conștiincios prezentul. Bate clipa doar pentru a o lua din viitor si
a o arunca in trecut, sa fie laolaltă cu restul. Mare păcăleala momentul de
fata. Nici nu apuci sa-l simți, ca s-a si dus. L-ai conștientizat - l-ai si
omorât! Veșnic reala si intepenita in timp e nunta bunicilor din perete. Sau
vocala larg inghetata pe buzele nepoatei de alături...