poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-06 | | Îmi plac pendulele mari. Dau greutate clipei. Identice, dar niciodată aceleași, secundele au fiecare momentul de glorie irepetabila. Cu o astfel de seriozitate a fost cadențata si nunta bunicilor din perete; si "Gândăcelul" recitat de nepoata de alături... Bunicii au expresia grava, ca si timpul lor. Chipurile le-au fost imortalizate cu retușuri: urechile bunicii, de exemplu, nu au cunoscut nicicând frivolitatea cerceilor, nici măcar pe sub voalul de mireasa, cum se arata aici. Avea bunica mea niște mărgele de plastic verde pe care le purta cu mare cochetărie. Mi s-a strâns mie inima de copil când am surprins-o adunându-le obidita din colbul bătăturii... In schimb, poza spune doar adevărul când arata privirea semeața a bunicului. Om iute, dar drept. In felul lui... Botoșii mei enormi, din recuzita de soim al patriei măscărit in costum popular, ies in evidenta pozei colorate. Gura mi-a încremenit intr-o vocala rotunda a pledoariei de gândac in curs de strivire. Îmi amintesc cu siguranța ca mi s-au încurcat rimele, vorbele, versurile - probabil după flashul destinat posteritatii. Niciodată nu mi-au plăcut poeziile, mai ales când trebuia sa le invat - ca pe apa Sâmbetei se ducea ritmul iambic sau trohaic al sârguinciosului poet. Îmi plac pendulele vechi; poate pentru ca le vad in casa bunicilor in care trebuie sa facă popas un Ionel Teodoreanu ce aleargă cu șareta pe ulița copilăriei, scotand rotocoale de fum dintr-o țigara interzisa...Sau poate pentru ca le aud ticăitul, habar nu am de ce, si in casa profesorului de limba romana, in a cărui odaie un Eminovici copil devora clasicii... Îmi plac pendulele poate pentru ca nu le-am avut. As fi vrut sa-mi cadențeze vremea când invatam "Iarna" lui Alecsandri, intr-o bucătărie la etajul opt, amețita de gazele care trebuiau sa suplinească căldura caloriferului. Mi-as cumpăra un pendul, dar la ce bun?... Vremea copiilor mei e balansata ritmic de brațele si picioarele lui Winnie Pooh. In al cărui pântece grozav de rotund e cuprinsa intreaga temporalitate a infinitului. Pesemne de aici i se trage expresia mulțumita; e satul. Si nu-i trebuie decât o baterie de 1,5 V. Îmi visez batranetile numărate invers de un pendul, nu de afișajul ce sparge întunericul de pe noptiera. Îmi visez ce n-am avut - si nici nu va mai fi - cu măsura grea a unui suflet închis intr-o mobila veche, dar care măsoară conștiincios prezentul. Bate clipa doar pentru a o lua din viitor si a o arunca in trecut, sa fie laolaltă cu restul. Mare păcăleala momentul de fata. Nici nu apuci sa-l simți, ca s-a si dus. L-ai conștientizat - l-ai si omorât! Veșnic reala si intepenita in timp e nunta bunicilor din perete. Sau vocala larg inghetata pe buzele nepoatei de alături...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate