Cred că poezia de azi ar trebui să fie înțeleasă/citită de sufletele și inimile celor care o degustă și se regăsesc în aroma pe care o transmite și din perspectivele lumii în care trăim. Indiferent dacă vine dintr-o rădăcină care coboară până dincolo de orizontul istoric, fie că este numai o dimensiune pe care cei care o citesc o descoperă în cel mai insignifiant loc sau timp, ceea ce este cel mai important în viziunea mea, constă în cum poemul trezește, cum face el să răsară în ființa cititorilor începutul unei lumi, unei trăiri, unei alte inedite experiențe. Asemenea unui start care este dăruit de un sistem analogic, de rostogolirea informației care face ceea ce face fără să surprindă pentru că este ceea ce rezultă dintr-o formulă. Cum se împlinește, spre exemplu, ideea că, datorită și din cauza tehnologiei, chiar și într-un icon de pe monitorul unui PC fiecare dintre noi poate descoperi, în context actual, adâncuri de necuprins pe care le accesează dintr-o coborâre ori înălțare prin ce introduce într-o realitate care nu aparține nimănui, dar de care, astfel, se bucură fiecare subiect, admirând peisajele oferite de călătoriile virtuale în care a pornit accesându-l.
Cumva, frământările poetice generate prin apăsarea „butonului” de pe monitorul sintetic, virtual, simbolic al PC-ului, pe care tehnologia l-a mutat ca pe o icoană din locus-ul lăcașelor de cult pe altarul ecranului ca imagine și a făcut din ea o poartă de accesare a unui „dincolo” – care de-a lungul veacurilor a fost expresia ideologiilor pietrei – în spațiul virtual dezvoltat tehnologic, a sintetizat, de fapt posibilitatea de a intra în relație cu infinitul printr-un portal absolut inedit.
Poezia, care deși îmbracă astfel și azi hainele lumii vechii și poartă masca tuturor actorilor care au interpretat-o pe scena universală a aforismelor ei, acum a dobândit o altă formă, specifică noului teatru în care performează: al tehnologiei. Acolo unde, fiecare privire ce se întoarce în ochii care o urmăresc din reflecțiile pe care aleg să le vadă, „poartă” în inimă un adânc de necuprins generat de căutarea adâncurilor contemporane. De aceea, azi, în viziunea mea, ea, poezia, trebuie să dobândească și perspectiva lirică a experienței digitale.