„Iubirea este adesea doar o proiecție a dorințelor, imaginațiilor, firului narativ, al persoanei care iubește”.

Nu mă atinge. Și sincer nu mi se pare corect deloc. Există un fir narativ pe care îl urmezi până la un punct. O dorință arzătoare care apare în jurul unei anumite persoane. O proiecție a ta asupra altei persoane. Nu mi se pare corect. Pentru că tu nu te îndrăgostești de ideile pe care ți le creezi despre o persoană. Dacă ar funcționa așa, ai putea să te îndrăgostești de oricine doar prin fantezisme. Mai degrabă te îndrăgostești de ceea ce începe cineva să reprezinte și de ideile pe care ți le formezi despre acea persoană. Are sens ce spun, sau se formează o contradicție în propriile cuvinte?

Mi se pare mai degrabă că fantezismul apare în momentul în care iluziile formate pe parcurs despre un viitor fericit se destramă. Începi să îți creezi fantezii despre ceea ce ar putea fi dacă s-ar schimba ceva. Abia atunci pot spune cert că apare proiecția, născută din deziluzie, din dorința de a avea ceea ce nu poți atinge.