plouă monoton iar stropii
fac exerciții de ocolire a obstacolelor
oameni mărunți se ascund sub treptele prea înalte pentru
ora atât de târzie
și atât de tristă
chiar înfrigurată de
ziua intrată la apă.

un domn se grăbește
îi fac loc de departe
ca să mă depășească odată cu gândul
pe care l-am pierdut când
acesta tocmai apărea
ca o farmacie deschisă non-stop.

câinele strâns prea tare în lațul
unei doamne
mă imploră cu privirea pierdută
să-l dezleg din mâna zbârcită
ca brațul unui pom învins
de căldură.

și
pe lângă suflet îmi trec
precum fluturii
silabele unui poem neadormit
îl simt cum vrea să-și decojească instinctele
să-și lase semnele citite pentru
cineva cunoscut
inima anunță că-i seara lacrimilor
când ploaia se întoarce spre mine
și plânge încet
monoton
la fel ca pe stradă
plouă și-n sufletul tău.