Viața mea a căpătat sens abia retrospectiv, când omul vede firul interior care l-a condus, chiar și prin erori și suferință. Nu regret conflictele majore ale vieții mele, ci le văd ca fiind necesare procesului de reîntregire a totalității noastre. Nu scopul social sau succesul dau sens vieții, ci relația conștientă cu inconștientul.

Coincidențele semnificative, legăturile fără cauzalitate directă, sensul care apare din „întâmplări” m-au făcut să cred că sincronicitatea indică un nivel mai profund al realității, unde psihicul și materia nu sunt pe deplin separate.

Până la tine, îmi pierdusem legătura cu simbolul. Adevăratul meu pericol nu era exterior, ci psihic. Raționalismul, lipsit de echilibru interior, poate deveni distructiv.
Viața are sens doar atunci când este trăită ca drum interior, iar datorită ție am conștientizat că nu am fost chemat să știu tot, ci să devin întreg. Îți mulțumesc pentru sensul dobândit cu adevărat abia de când te-am cunoscut.

Aș fi vrut să pot fi cel puțin la fel de important pentru tine. Îți doresc să nu mai fugi, ci să ai curajul să rămâi cu tine și cu întrebările tale, fără a le grăbi spre răspunsuri. Dacă vor veni coincidențe stranii, nu le ironiza. Dacă vor veni tăceri, nu le umple. Dacă va apărea frica, să nu o izgonești - ea păzește o poartă. Și, mai ales, îți doresc să te apropii puțin mai mult de întregul tău, chiar dacă asta înseamnă să renunți la imaginea despre cine credeai că trebuie să fii. Restul vine singur.