*

când muți o masă dintr-o parte în alta,

ai grijă și la picioarele ei, și la ale tale;

tot așa, la ideile-lilieci care intră în marea peșteră,

ca să nu le mutilezi pe cele care-ți ies din peștera minții.

mă rog, ideile astea pot să fie și ca niște fluturi,

că doar nu există bariere.

azi zboară o idee; mâine, alta.

și tot așa, până se ocupă bine spațiul.

sigur, și fluturii speră că vor trăi mai mult de o zi,

că doar nu s-a inventat mintea aia

care să țină contabilitatea cerească a zilelor.

**

ca și mintea, ideile pot avea colțuri, să te rănească,

mai ales când zboară așa, de-a-n boulea, fără perspective.

fii pegătit să primești, fără ca, la rândul tău, să lovești -

până și lumina își acceptă rănile.

iar când s-au înfipt bine în rană, ca într-un insectar,

nu te făli cu trofeul primit -

expus este cel care își expune rănile.

doar iertarea este balsamul vindecător.

***

cică nu mai putem trăi ca în peșteră,

dar uităm că o peșteră e-ntreaga lume.

încă n-am învățat să trecem de ziduri,

lăsăm doar ideile să umble creanga,

poate-poate vor străpunge dincolo.

trebuie minți ascuțite, fără idei colțuroase,

doar sfere în miezul cărora este comprimat totul.