Brațele tale se deschid ca niște porți
pe terenul public,
”oricine să vină” ne strigi,
dar inima ta ferecată în lacrimi
se chircește mai mult,
tot mai mult
când pasul străinului intră
iar prietenii fug.
Uscatele lacrimi se ascund chiar sub pleoape;
ce rost de le-nchizi sau deschizi,
sub ele, în suflet, stau să te-ngroape
și vorbe și fapte,
și rugi!

Brațele tale țin strâns trupuri calde
și pare că viața-ți transferă în dar
nu pomii în floare, nu vise, nici aripi
ci, iată, iubire ce nu ai avut
și pare s-o cauți cu mintea,
cu trupul,
același divin nicicând cunoscut.
”Ah” urlă totul, în duh simt doar rană,
aș vrea să te rog să mă ierți că îți spun:
Iubirea nu știe, nu poate să moară
ci ea se primește în schimb
de vrei ... tu.