Brațele tale se deschid ca niște porți
pe teren public,
”oricine să intre” ne strigi,
dar inima ta ferecată în lacrimi
se chircește mai mult,
tot mai mult
când pasul străinului intră
iar prietenii fug.
Transparentele lacrimi năvălesc pe sub pleoape,
ce rost de le-nchizi sau deschizi,
sub ele, în suflet, stau să te-ngroape
și vorbe și fapte,
și rugi.

Brațele tale țin strâns trupuri calde
și pare că viața-ți aduce în dar
nu flori, nu petale, nu vise, nici aripi
ci, iată, iubire ce nu ai avut
și pare s-o cauți cu mintea,
cu trupul,
același fior nicicând cunoscut.
”Oh” strigă totul, în duh simt doar rană,
aș vrea să te rog să mă ierți că oricum,
Iubirea nu știe, nu poate să moară
așa că-ți ofer, în dar,
ce-ai pierdut.