ca în serile de iarnă când avem ce mânca și ne credem bogați
pusesem un semn pentru cei rămași de părinți
pe câmp izbucnise un foc-vegetația
în ultima fază
nu avea rost să mori și tu
ți-am tăiat cauciucul
să nu mai poți cere dumnezeu să se-ntoarcă
printre replicile personajelor de care îmi amintesc cu plăcere
și cu greutatea aceea cu care te desparți
de o viață
răul nu înseamnă trădare
sau ceva
personal
își face treaba cum știe mai bine
dacă există iarbă există și cei care o mănâncă
asta înseamnă că trebuie să apară și cei care se hrănesc
cu iluzii

îngerii sunt plătiți mai prost decât noi
am înțeles de la primul te urăsc
cât doare iubirea

în vinerea ce poartă numele mamei