uneori te trezești dintr-un vis și cazi în alt vis. te așezi în fața oglinzii ca yuja wang la clapele unui spirio smulgi un fir de păr din sprânceană care te deranjează de parcă asta ar fi cauza pâclei de pe ochi. te ciupești de lobul urechii te întrebi: mă, ești sigur că tu ai trăit toate astea? răspunsul ar trebui să te mulțumească să-ți dea liniștea lui william de normandia sau măcar certitudinea că singurătatea e sapa de lemn a celor care nu pot trăi fără oameni și însingurarea e luxul celor sociabili.
dar nu. de fiecare dată când ești sigur că tot ce-ai trăit ai trăit tu și nu altul ți se strecoară în creier ca o bufniță de pământ în vizuina unui câine de preerie gândul că toate trăirile astea nu se vor mai întoarce. și rătăcirea prin memorie te vlăguiește. în ascuns ți-ai dori o stare de bine retrăită la nesfârșit dar știi că de fiecare dată când îți dorești ceva moare o stea căzătoare.
poți lăsa un gropar fără groapă dar nu-i poți scoate din suflet țărâna.

năuc. nălucă.
un gând năuc a luat-o năucă prin țeastă.
fugi după el ca laboratoarele cern după antimaterie.
„eat slowly. tip your server. check in on your friends. check in on yourself. enjoy the ride”.