poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-10-09 | |
S-a-ntâmplat la un turnir, întrunit și pentru tir!
ceea ce, în mod normal... nu era prea uzual dar fiind... binișor stătuți, noii... și vechii recruți ne-am gândit că n-ar strica, să-i înviorăm, cumva... Nu-i puteam trimite-n luptă cu-o instrucție măruntă așa că, din când în când, le mai dam câte-un avânt acordând câte-un răgaz, de la munca pe izlaz pentru a le reaminti... cum oștean este să fii... Mulți erau și din cetate; tineri, dornici să se-arate pentru ei fiind bun prilej să se dea și prea-viteji! din public privind și ochi... în dorințe cu deochi. Eu eram amfitrionul; ducele purta blazonul! stăpânul ducatului, simbolul regatului. N-ar fi fost chiar necesar pe acolo să apar armurierii fiind plătiți, să-i mențină pregătiți cum s-ar spune pe la noi: calzi să fie la nevoi. Dar aveam o întâlnire c-unul ce-mi dădu o știre cum că-avea, de prin Shanghai, o sabie de samurai pe care voia s-o vândă... pe o sumă mai rotunda. Ocazia a fost chiar locul unde s-a-mplinit sorocul... Nici măcar nu am simțit clipa-n care-am adormit cu un vis întruchipat; o săgeată-nfiptă-n cap scăpată de un tinerel, mustrat poate mai cu zel de instructorul de luptă ce-l cam supunea la trudă fiind el fiu de om avut, da'-n război... cam reținut!... Până cineva să sară, calea îmi era pe-afară... Mă vedeam pe mine mort, iar în jur mult disconfort. La-nceput foarte surprinși; care unde au fost prinși ca apoi, până-n final... balamucul general! Țipete, alergături; acuzații, 'njurături... Unii se trăgeau de păr; tocmai eu stăpânul mor! Alții-ascunși după caftan... au scăpat de un dușman. Prostu'... de a tras cu arcu', se jura că a fost altu'. Ălalalt, ce-l acuzat, tot urla că-i confundat! invocând armurierii; specialiștii... în materii care mâlc tăceau din gură, fiind cu musca pe căciulă. Pân' la urmă au conchis; vântul a fost compromis. Iar... ca ultimă scandare, înainte de plecare: Dumnezeu să m-odihnească, iar pe ei să îi ferească!... M-au întins apoi pe-o targă, nu-nainte să mă șteargă și să-mi smulgă, de prin cap, bățul... ce-mi veni de hac. În sfârșit, într-o trăsură m-au urcat, cum mai putură și așa... cu chin, nițel, m-au cărat pân' la castel... Mai apoi totul normal... după-ntregul ritual. La priveghi, lume puhoi; să mai tragă câte-un țoi deopotrivă însoțit... de ospățul cuvenit. Toți mâncau, beau, se-nchinau și mereu mă pomeneau căinându-mă în lacrimi, întristați, vorbind cu patimi dar prin spate... cu ghiocul!... cum și cine-mi va lua locul... A urmat înmormântarea c-un cortegiu precum starea. Onoruri militare-n stol, cum stă scris la protocol. Eu... zăcând într-un sicriu, pus pe carul pământiu pe care... tata... postum, a urmat același drum. Un dric lung, cu roate mari, tras de șase armăsari cu capetele-acoperite și-nțoliți pân' la copite și cu șaișpe cioclii-n jur, cu chipuri făr' de contur. Zece erau așezați, stânga, dreapta înșirați străjuind carul cu zel... nu cumva să plec din el! Patru mă urmau din spate, iară doi suiți pe capre. După dric, un lung convoi, ca o turmă de strigoi. Toți în negru,-acoperiți, în priviri încremeniți precedați de o fanfară, intonând muzică-amară și de bocitoare multe; popi... și flori să fie-un munte!... La pomană multe mese; rude, cavaleri, ducese mulți de prin al meu ducat, dar veniți și din regat! După miezul nopții toți, beți erau, ca mine, morți. Băutura i-a făcut... să uite de ce-au băut. Ca-n final, nume în glas, să mai fiu la parastas... Dar a fost și-un suflet strâns, care tot timpul a plâns ce nimic n-a pus în gură; nici mâncări, nici băutură. Doliul și-l purta-n durere, pe chipu'-mpietrit de jele. Sprijinu'-i... asigurat, de-a mea soră și cumnat fața fiindu-i nevăzută... în cernita-i glugă lungă. De spinare aplecată, nimeni nu putea s-o vadă. Dar eu o știam prea bine; era maica în suspine. Cât de mult am suferit când durerea i-am simțit! Cât de mult am vrut să merg! lacrimile să îi șterg, mâinile să îi sărut, în brațe cu dor s-o strâng și s-o-asigur c-am să-i fiu, veșnic dragul dânsei fiu dar pe unde-acum eram, nu te vede... om, de neam! nu există drum și căi să te-aducă înapoi. Poți să umbli printre ei, să te-apropii oricât vrei căci niciunul nu te simte; nici măcar umbră prin minte! Și-a mai fost, unul fugar; nu un om... era un cal ce-n cortegiu-a fost purtat de unul ce-mi fu argat. Armăsarul meu de luptă, ce de nimeni nu ascultă. Haos, calul de război, pasu'-l face înapoi când moștenitorul vrea să-i pună valtrap și șa. Nechezând și fornăind; cabrat; cu copitele lovind fără să mă simtă-n nări, nu primește șei și scări. Fără cap, căpăstru, zală; fără frâu, fără zăbală tot așteaptă să apar, să-l îmbrac de luptă, iar. Și pășunea se usucă! de nu-s eu să îl conducă și-n izvor apa nu-i bună, de nu i-o întind din mână. Negru tot, cu stea în frunte, semne, răni primite-n lupte primii eram amândoi, când șarja pornea-n șuvoi. Opintit și nechezând, înspumat, pân' la pământ, coama-i fluturând răzleață, într-o goană pentru viață în galop, la trap, cabrat; eu în scări, din șa săltat, spada în aer rotind semănam groază lovind! Lung și lat era ducatul, dar să ne-apărăm regatul! oricând eram pregătiți, amândoi la drum porniți... Dar cu inima-am privit și-nspre cel năpăstuit. Dreptatea am dăruit-o și celui ce n-a găsit-o aducând și bucurie-n casa care n-o prea știe Domnul fiind a mea credință și-a mândriei biruință. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate