Emis, ”Emis”, Emis,
Dar era tăcere dincolo de morminte... Cine ești?
Emi-nescu mi-s, ”Emis”.
De la tine am dar... Un dar... Emis și Fairann, iubitul meu, acum înțelegi? Ai iubit-o?
Nu ți se pare că poate idila ta cu Veronica Micle semăna cu o orgă subțire? Ai iubit-o?
De ce tocmai pe ea, dacă te înșela cu I.L. Caragiale, crezi că ceva are aici parcă un sens?
Dar eu l-am iubit, ai iertat-o?
Eu nu l-am iertat pe al meu, Onu, dar nu mai contează, pentru că îmi place libertatea prezentului. Sunt o pasăre mare și nevăzută, căci doar în mine mă văd.
Peste coastele mele a trecut un firișor de sânge, dar nu era ca un bici.
Iisus... Iisus... Îl strigam... Clopotele băteau. Și mi se pare că Eminovici s-a făcut nevăzut,
ca un ochi mare,
dincolo de iluzia cu mormintele, nu e nimic aici du-te. Te plâng cu toți ochii mei afundați. Lasă-l pe Eminescu în pace.