poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-12-29 | |
cum ar fi să-l găsești dormind lângă pragul ușii tale,
în timp ce te gândești, nostalgic, la ziua pe care o lași în urmă și cu speranță la cele următoare între ele singurătatea ce-atârnă, precum un liliac, prinsă de peștera în care zaci, dar căreia, din obișnuință, îi spui casă deschizi ușa și-l ridici cu grijă, să nu-i tulburi prea tare somnul îl pui pe canapea și-l privești; nu pare nici străin, nici încruntat, nu-i nici lat, nici tăios și nici nu are o culoare stranie cât să-i bănuiești vreun gust amar privindu-l, știi că a doua șansă nu vei avea pui într-un ibric apă și-n apă ceva și focul îl folosești exact la intensitatea rețetei pe care nu o știai, dar pe care o intuiești, ca pe o revelație pe care n-ai să o spui nimănui, din lipsă de timp nici nu mai contează ce pui în ceașca aia, importantă este tăcerea care se așterne după ce a băut-o știi că e inert, dar viu și nimic n-are să-l doară cât timp tu îl vei scotoci prin măruntaie doar pierdere de timp, îți spui au trecut de atâtea ori atâtea părți de timp și n-ai aflat nimic căci în el n-ai să afli vreo cale ce n-are să fie fără să fi fost numai dorința este partea vizibilă a corpului ce-l ții anesteziat de atâta vreme, doar pentru că îți tot repeți, de ce o întrebare pentru care nu ai antidot este răvășit și inconștient îl scoți din casă și-l duci între umbrele țesute pe marginea de noapte și pe marginea de zi acolo îl părăsești și-apoi îți spui că în timpul rămas ai vreme să dormi cât să prinzi un vis frumos în care să te prefaci că tu ești cel care împletește coamele cailor ca și când ai fi stăpânul hergheliei, uitând că sunt cai sălbatici și nu au stăpân și că ei te poartă, în galop, doar inima care a învățat să bată în același ritm cu inima lor
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate