peste riduri, așa cum degetele
ating delicat corzile unei harpe,
se prelinge o lacrimă rebelă,
în urma ei, tăcerea

ascult cântecul ce-mi răsună
prin gânduri
privind fotografiile prinse-n
albumul ce-mi pare
un templu,
lor mă închin

icoană- mi era,
icoană îmi este,
privirea aceea în care
puteam desluși iubirea,
cândva lăcrima pe propriul obraz,
azi pe al meu

câte file vor cuprinde
fotografiile toate
până când
și a mea printre ele?

atunci vom fi împreună,
ne vom spune poveștile toate,
șoptit,
în cufărul amintirilor