poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-10-24 | |
Din Pescăria de la Mare, Poetic zic, să fie, pentru fiecare, ce i se potrivește mai bine pentru sănătate, bucurie și prietenie. Începem cu începutul de ieri... Vorba aceea: Apa trece, cascada rămâne aceeași... Când gândul o ia din loc, inima cântă necontenit…
Stau catrenele la poartă şi aşteaptă un Poet Un beţiv pe scara vieţii de la uşa unui drept Priveşte în gol şi zâmbeşte Pentru că îşi aminteşte Clipele lungi ale ploilor de vară, Nucile verzi, cu coaja amară şi miezul dulce Gândul lui se tot duce, se duce, se duce Suflă abur pe oglinda din imaginarul viu Desenând oval-oglinda pe cadranul auriu Ia din aripă o pană şi pe aburi scrijeleşte Un catren născut din clipa care nu se veștejeşte “Adună-ți gândul albăstrit, Ia și nisip, că nu se vede: Soldatul care te-a ucis Pare-n amurg tot Arhimede.” Tu ai zâmbit că aşa-i firea ta Când nu pricepi ceva Priveşti în gol şi zâmbeşti Pentru că-ţi aminteşti clipa... Nu lăsa să treaca ziua fără să vorbeşti cu-n om Care poate să iubeasca când sădeşte-un gând şi-un pom Dă tu rodului sămânţa din Cuvântul cel dintâi Şi învaţă rugămintea, mai rămâi, rămâi, rămâi… Tu te-ai ascuns între cuvinte, ţi-ai pus masca de Tăcere Şi ai crezut că Absolutul e aşa, doar o Părere Pe cerul albastru de vară trec în zbor nor după nor Pescăruş după pescăruş, gând după gând, clipă după clipă Pe hornul casei cu iederă pescăruşul aşteaptă Clipa lungă, visătoare, călătoare, deşteaptă Arcadele pontice se lasă pictate pe jumătate… Când mă culc în vârful şurii/ Şi triplez simţul măsurii/ Tu, cu oiştea trăsurii/ Măsuraţi în lung şi-n lat/ Curtea visurilor mele/ Care-ajunge până-n stele/ Pe uliţa iubirii mele.../ Nu spun taina înmulţirii/ Tac şi-n cântecul tăcerii/ Vestitorii primăverii/ Trec în cârduri de cocori/ Risipite-n uneori/ Undeva-cândva şi-acum/ Când un rotocol de fum/...Pagini albe las pe drum.../ Ia lui Matisse e-n vis/ Pălăria lui Maria/ E pictată-n gălăgia/ Întâlnirilor de la ceas.../ Obiceiul cu ia şi cu lada de zestre/Ne-a rămas de pomină în poveste... S-au înmulţit scrisorile nescrise… Conexiuni şi inflexiuni, ca un tango, în care iubirea, marea, viaţa şi amintirea sunt soliste-n urma gândului bun… De câte ori îmi aduc aminte orele de violoncel şi de chitară, în minte-mi vin, direct din inimă, Bocsig, Răpsig, Vața, Hodiș, Aldești, Mânerău, Voivodeni, Fântânele, Frumușeni, Bârsa, Ignești, Șag, Vinga, Arad, Curtici, Timişoara şi Constanţa, cu oamenii întâlniţi şi anii trăiţi... https://www.youtube.com/watch?v=-xKXmv8rkbA https://www.youtube.com/watch?v=J5QT4-zqAsM https://www.youtube.com/watch?v=UGSVHsI43z8 Între cele o mie o sută unsprezece bucurii, una din ele este “să fii autentic și frumos vulnerabil”. Nu spun mai mult. Înţelepţilor le este suficient, ar spune Maria Neuman, celebra algebristă din Timişoara, care trăia matematica precum Alice în ţara minunilor... Scria la tablă mai repede decât vorbea. Brusc se întorcea cu faţa spre noi şi cu arătătorul spre unul din noi spunea doar atât: tinere! Cel vizat se ridica în picioare şi spunea doar atât: vă rog să mă scuzaţi! Niciodată nu s-a întâmplat ca unul din noi să spună: nu eu. După curs numea câţiva cursanţi să poată aprecia dânsa cât reușise să transmită audienţei... O sămânţă din emoţia darului acestei Domnişoare a încolţit în inima mea... Povestea albastră de la Pescărie s-a născut azi, dintr-un desen, o pictură și-o poezie. Coordonatele desenului sunt Luna, Melcul, Copilul, Cățelul, Butucul, Pescărușul și Fluturele. Nu știu dacă-ți atrage ceva special atenția, dar pe mine mă atinge pe coarda subțire faptul că sunt 7 la număr, deși, pe lângă cele 7, vecinătatea deschide toate ferestrele și ușile sufletului… Se aşteaptă un clopoţel, o carte poștală, o oală şi o pipă, pentru omuleţul de zăpadă, un fular cu pătrăţele şi o mătură de măturat belele... Nu uita să faci şi o năzdrăvănie cu pălărie, pentru manechinul din lemn de gutui din Galerie... Pe Corn de Lună, fumătorul de pipă, târziu în noapte, stă și fumează. Nimic altceva nu face decât să se joace cu rotocoalele de fum și să se adune-n acum. Ce-o fi în inima lui, numai el știe. În inima mea sunt familia lărgită cu prietenii mei. Parte mare din prietenii mei sunt câinii de la Pescărie... Remmy, pe umerii manechinului din lemn de gutui, ciuguleşte din cercelul de scoică al domnişoarei fără nume. Eu îi spun Dengalina-Dingalina, dintr-un motiv special... "Tu vois je n'ai pas oublié, La chanson que tu me chantais..." sunt dintr-un şlagar... care se potrivesc cu motivul meu: Un cântec şi-un lătrat de câine… Yves Montand, la arcadele pontice, aşteaptă… Cei din urmă vor fi cei dintâi. Nu ştiam eu de ce-mi plac primele 7 numere prime şi din cele pare-mi plac numerele prietene. Se spune că Pitagora la întrebarea cine este Prietenul? a răspuns: "Acela care este alt eu, ca numerele 220 şi 284"… Albinuţa, hărnicuţa, cu nectar făcu şalvari şi din hărnicia ei făcu mierea să trezească întâmplarea fericită şi iubită... Steaua sus răsare, ca o taină mare... Scoica mea albastră nu o mai vezi parcată pe Tomis pentru că și-a găsit un loc mai bun, în spatele casei, lângă stejăreii crescuți din ghindele de la lebede. Stejăreii au deja trei anișori. Sunt patru la număr, precum cei patru evangheliști, Marcu, Luca, Ioan și Matei… Trecerea ta pe la pagina mea mă bucură. Vocația bucuriei o am de la mama. Lumea mă întreabă, de ce fac fotografii florilor, frunzelor, copacilor, locurilor, oamenilor, țărmurilor și așa mai departe. Motivul comun este vocația bucuriei prin fotografie, pictură și poezie. Părintele Isihie de la Frăsinei îmi spunea: Fiii de preot au o plămădeală specială. Ceva din plămădeala aceasta am găsit-o și la Brâncuși… Constantin Brâncuși: “Întotdeauna, ceea ce m-a susținut a fost bucuria. În cele mai grele împrejurări ale vieții, am știut s-o găsesc în drumul meu. Mergeam cântând. Știam că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Și nimic nu mă oprea. Pe acest sentiment al minunii pe care o reprezintă viața, al bucuriei, e clădită toată opera mea.” https://www.facebook.com/emilianocavallini.it/videos/1050998906259362?locale=ro_RO Cântecul Adelei mă duce-n Galeria Stradelei Citadelei https://www.youtube.com/watch?v=0JAZfQl9WR8 Ioana CELIBIDACHE: „Eu văd viaţa ca pe o jucărie care ni se dă la naştere şi ni se ia la capăt. Jocul se sfârşeşte totdeauna în lacrimi. Copilului i se iau darurile, i se strică bucuria, cineva dă cu piciorul în tot ce i-a fost drag puştiului. Sau, dacă vrei, viaţa e ca o piesă de teatru. Îţi joci rolul pe scenă dând din tine tot ce ai mai bun, dar în acelaşi timp eşti conştient că, din moment în moment, cortina roşie de catifea stă să cadă, şi atunci... adio joc şi jucărie! Alteori am impresia că sunt pe o plajă enormă unde, cu chiu, cu vai, îmi construiesc un castel. Când e gata, domnind în plină splendoare, vine un val şi şterge într-o clipă întreaga mea muncă şi străduinţă. De aceea mă oblig să râd, să râd mereu de pretenţiile noastre la dăinuire.“ Constanța, Marți, 24 Octombrie, 2023 Azi, Miercuri, 25 Octombrie, 2023, În inima mea este o zi mare, mare de tot, Din copilărie, colegă de generație cu Regele Mihai Mama ne-a învățat să ne bucurăm de Ziua Aceasta Regală Așa se face că azi m-am gândit Să-ți dăruiesc cartoline, Cu frunze, păsărele și amandine Toate acestea pentru tine https://ro.pinterest.com/pin/17451517295493057/ Savarine, algoritmi și pânze albe, pentru mine Găinușa care voia să zboare-a descoperit Pescăria, Verde Brotăcel s-a împrietenit cu frunzele zburătoare, Ynna-Milky, care se temea de orice, a prins curaj Și nu mai fuge-n nacela balonului sau în garaj De aici, cărările inimii s-au umplut De lumină, culoare și bucurie Ca la toată lumea să fie Cele bune și de folos sufletelor După cum le sunt dorul, visul și izvorul De aceea, zic, acum Ține izvorul tău curat și adevărat… https://ro.pinterest.com/pin/216454325825474770/ Nu spune NU acolo unde trebuie să spui DA Și DA, acolo unde trebuie să spui NU Ca Matematicar, o lecție mai bună ca asta n-am Lasă gândul să zboare ca Pălăria de păpădie https://ro.pinterest.com/pin/303007881191144468/ Dintr-o mie de semințe, una ajunge unde e locul ei https://ro.pinterest.com/pin/105623553731898076/ Cheile ușilor tale sunt la tine https://ro.pinterest.com/pin/61783826130911420/ Fetița cu Licorna, băiatul cu Inorogul https://ro.pinterest.com/pin/830069775087307702/ Când vântul se atinge de mare Și marea vuiește în valuri Cărările inimii se umplu de poveste Cu bucuriile de lângă maluri S-a pornit din nou furtuna, trag cămilele spre far Setea cere-o aventură cu o lotcă din stejar… Dacă n-ar fi aşa Un Boogi Woogi n-ar strica Nu s-ar ţine scai după mine Lebăda şi pescăruşii voiajori Cu cele o mie şi una de scrisori Una din ele fiind cu acest Mic concert pentru Alexandru https://www.youtube.com/watch?v=nVl-BuR27O8 Din Pescăria de la Mare, Poetic zic, să fie, pentru fiecare, ce i se potrivește mai bine pentru sănătate, bucurie și prietenie. Începem cu începutul de ieri... Vorba aceea: Apa trece, cascada rămâne aceeași... Ce repede urcă Scara Tympului. Stau şi ascult Picăturile de ploaie care Încet şi blând Cad la mine-n gând Vine vântul nebun El, cel care a adunat norii, Acum îi împrăștie Lăsând o lună mare, rotundă Să lumineze cu lumina-i rece și argintie Înmulțind amintirile mele cu o mie Amira, Sfinxul, Cămila, Piramida și Calul După care vin Logaritmul, Primitiva și Radicalul Și după ele vin Sunetele, Culorile, Integralele și Cântecele Ca vectorii bazei dintr-o geometrie sentimentală În care literele i, j, k și p au rolul pe care Îl joacă ele: pământ, apă, gând și foc De unde, cu noroc, trecem la azi Când dansul cocorilor în umbra norilor pregătește revărsarea zorilor… Constanța, Miercuri, 25 Octombrie, 2023 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate