Atunci când Ionuț Caragea scrie un poem splendid și ca remember, "Luna Neagră", pentru un tată pierdut, când sunt 11 ani de la deces nu se mai scrie și... dedicație.

Claudiu, prietene, vii cu prea multe solicitări...

Până să fi apărut tu, scriind comentarii la acel poem, se limpezise clar deja faptul că acel poem era despre tatăl lui Ionuț Caragea, iar autorul cerea printr-un prim comentariu să nu se comenteze aiurea pe acel text, ci doar la obiect, ceea ce tu n-ai făcut-o. Tu i-ai încălcat rugămintea și ai întreprins în comentarii un tur de forță, o campanie de mare denigrare, ponegrire a sa și a altor colegi ai săi, dintre care mă număram și eu, văzut de tine prin oglinzi deformate de percepere și catalogare a simplelor convorbiri de grup virtual coleg la cataramă cu el, când noi abia ne reîmprieteniserăm. L-am văzut o singură dată, o jumătate de oră acasă la el, pe fuga, eu fiind un doctorand grăbit prin 2009, de-mi dăduse generos toate volumele scrise de el până atunci. Atunci îi cunoscusem și tatăl suferind, care fusese un rugbist foarte renumit la Farul Constanța. Peste trei ani, dacă socotesc bine, tatăl lui Ionuț Caragea, avea să moară. Poemul este și unul de meditație, și c-o posibilă închinare făcută de eul liric și implicit de către autor tatălui decedat de 11 ani, după cum arată negru pe alb înainte de a veni tu cu multe acuze, nelegate deloc de acel text, Claudiu!

Textele nu sunt postate de membrii acestui renumit site, Poezie.ro, Agonia spre a fi batjocorite, mai ales când primesc o apreciere deja, o receptare de ordin critic pe măsura valorii lor. Și tu, în două săptămâni, te-ai năpustit asupra unor texte bine primite, înstelate, râzând de munca colegilor tăi din cenaclu.

Aceste solicitări de a ne dezvonovăți zilnic pentru că te-am fi dojenit fără niciun rost arată un singur fapt: te crezi nevinovat, îndreptățit să faci orice vrei pe aici, fără a fi responsabil și tu pentru rănirea sufletească, pentru terfelirea onoarei scriitorilor din România. Chiar fără să ceri niciodată iertare pentru cuvintele deosebit de grele spuse din mânie în purtarea unei polemici pe care ai inițiat-o însă nu vrei să o-nchei.

Mi-ai dat în această noapte propriile mele texte la controlat. Am făcut un poem despre tataie Niculaie, l-am lungit acum o oră, spre zori și apare "Neverificat". Bravo, prietene Claudiu! Dar te întreb: tu, cu atâtea abateri de la o conduita ce se dorește a fi plină de omenie și colegialitate, pe care ar trebui sa o arate constant un bun și iscusit editor renumit de site, de cenaclu literar, nu ești cumva un om verificat constant de îngerul tău păzitor ce scrie în Cartea Vieții tot ce gândești, intenționezi, discuți și faci? Iată, adaug acest rând, acum, să fie considerat și acest text "Neverificat". Verifică-l cât dorești, taie-l de vrei, dă-l și pe Pagină de autor, de nu-ți convine! Ai pâinea și cuțitul. Folosește-te de prerogativele tale!

Aceste hotărâri ale tale pot să ajungă sus, în Ceruri la o supervizare. Dacă nu ți se îngăduie să faci unele lucruri, iar tu le faci, îți atragi mânie mare de sus, prietene și frate Claudiu!

Măcar lasă-mă în pace și nu mi te mai adresa. Mă verifici precum un cenzor acum. OK. Poți face și mai multe de atât. Poți oricând să mă și schingiuiești. Eu îți voi replica: "Iubește și fă ce vrei!", din Noul Testament. Nu uita: mai întâi iubește deplin și pe Dumnezeu, și pe aproapele tău, apoi poți să devii justițiar și să faci ceea ce vrei și asupra semenilor tăi, care sunt considerați prieteni virtuali în acest site literar.

Comentariile mele despre acest poem, c-o interpretare textuală amplă pot fi aflate la el, cât o mai exista pe site!