Cam așa a continuat toată ziulica, un du-te-vino, reabilitarea la viața de student ca să nu zic reabilitarea la zbenguială. Pe lângă viața de-acasă studenția era ca la băi balneare.


Căminul forfotea de lume, dacă ieșeai pe coridor te apucau amețelile. La unii nu le plăceau camerele cum au fost reparate, dădeau din nou cu var, aduceau mobilă, frigidere, covoare, își creau confortul de-acasă.

Printre distracțiile zilei și tărăboiul din cameră, Bohemia ne-a chemat la ”adunare generală” cică ”să discutăm despre ordinea zilei: organizarea camerei și alte pretenții”

Pretenții erau, adunate ca vrăbiile pe sfoară, una mai deocheată ca alta cu tot felul de maniere de fete alintate în devenire. Era clar că am venit la facultate nu doar să ne intelectualizăm dar să ne și răsfățăm. Pe unele colege le vedeai că-s fete simple de la țară ca și mine dar care se forțau să arate mai ”de la oraș”, sau poate cine știe, chiar eu eram aia și mi se părea. Nu m-aș fi deranjat să dau cu var și alte bazaconii doar că numai ce scăpasem de-acasă de curățenia de vară.
Mi-am zis ce rost are să-mi recreez anturajul, să fac camera să arate ca la baștină, covorașe, broderii și tot felul de lugu lugu, mama mi-a zis clar: ”ai să vezi dragul mamii, viața în străini nu-i ca acasă, cu străinătatea te înveți așa cum este, iar plăcințele ai să mănânci când vii de sărbători.”


Bohemia avea calități de mare organizator în așa fel încât adunarea generală s-a terminat tot vorbind și hlizându-ne despre băieții vechi sau cei noi care apăreau în cămin ca ghioceii, de o prospețime de te înfiripau pe loc. Treceai pe lângă ei și-ți creșteau aripi, te făceau să zbori, complet să uiți pe ce lume trăiești: - l-ai văzut pe crețosul ăla?
- Daaaa, l-am văzut!
- Ce miștoooo e, înalt ca un brad, simpatic rău. Cică-i din Florești.
- Larisa îl știe au fost la aceeași școală, doar că el era cu-n an mai mic decât ea.
Larisa, face o față serioasă, se-nchină, apleacă capul pune mâna pe inimă, mândră de așa onoare și cunoștință: - vă puneți bine cu mine dacă vreți să atingeți pățanul.
- Da pe Anton Petrovici l-ați văzut? Mamă, zici că-i copia.
Aura, micuță cât un dop de șampanie, dar cu bust serios care beneficia de atenție sporită fără nici-o dificultate chiar și din partea feminină, s-a ridicat în picioare: - Vnimanie! Vnimanie! Vă previn să nu vă atingeți de Bărbiță, este al meu, acu 5 minute-n urmă ne-am ciocnit pe scări unul în altul, și eu cred că nu-i un accident, am dat ochi în ochi de-au scăpărat scântei, uite am și dovadă, mi s-a părlit părul.
Toate, guri căscate: - oooh, undi?
Auraș: - hi, hi, întri chișioari.

Ne lovi o veselie de te-apuca plânsul.


Râzând la stele și la lună, Bohemia, cine altcineva, ea era liderul, avea și tot dreptul, comparativ cu majoritatea care venisem după 10 clase, ea terminase colegiul pedagogic de la Soroca, colegiu cu faimă mare în Moldova: - haideți să trecem la lucruri serioase trebuie să ne gătim, mergem la MAN.
- Eee, vrei să fașim politică?
- Da di și nu, (râdem cu toatele. )
- Ne punem minijupe.
-Alt cuvânt nou, - zice Lucica.
Bohemia: - păi da Domnule, am fost la patria mamă, n-am venit cu mâna goală.
- Și ce ți-ai mai adus din România?
- Pi Gică Petrescu.
- Cum adică l-ai adus pi Gică Petrescu?
- Discuri, fă, câ-i bătrân.


- Ce facem mergem în centrul?
- Normal că mergem în centrul. Cine o să scrie istoria dacă nu noi.
- La miniiubkă?

- Cine are să-mi dee o fustă scurtă?
- Eu am una doar că e roșie.
- Ești comică. Cum să apar la MAN cu minijupă roșie.

- Nu ai pretenții să cos acuma una cu cap di bou.
- Dacă e nevoie cos una și cu cap de bou să le arătăm noi lor cât de flămânzi suntem.



Va urma