focul s-a stins, vatra s-a golit
trupul care ieri ardea
azi e
doar cenușă
îmbrăcat în cioburi
s-a răcit

nu-s gânduri, nici vise, nici visare
de pe pereți cad umbre
sub ochii ce-au uitat să plângă
azi doar privesc tavanul
din care cad ploi
de disperare

acolo jos, în lanțuri, rădăcini uscate
în amintiri se-nalță plopii
sub chipul tău de-atunci
zâmbetul și graiul
s-au transformat în nori
păsări speriate

pe zidul rece, ceasornic, inima se zbate
prin perete mocnește timpul
cade pe podea
mă leagă, mă izbește
pe cer mă urcă
lumii, în stele, mă împarte