Chiar n-am mai scris niciun poem de unsprezece luni și patru zile.

M-am lăsat complet de poeme. Poemele nu sunt culese de mine. Poemele au ghimpi răi invizibili și sâmburi în aproape tot miezul. Precum fructele de cactus. Poemele rămân fructele oprite omenirii. În Copacul Vieții cresc poeme. Iar oamenii au abandonat de două ori, în mai puțin de trei ani, urcușul spre Poemele vii, muntoase și mustoase. Îmbătați cu apa moartă a pandemiei reocupațiilor vestice, ale Oceaniei londoneze și cu cea a nesimțirii lui Putin, kremlinezo-beijingheze din Eurasia și Estasia, nici poeții nu mai au nicio șansă de revenire la apa vie a Poeziei concrete, nu doar ideale, rămasă numai în teorie. Când viața se duce spre panopticum și ghetou, fie în pacea simulată de Statuia Libertății, fie în războiul de menținere a lui Vladimir cel Idiot Putin, Poezia și poeții dispar și de la orizont.

Intrarea mea în Spitalul "Pipera", ca să mă vindec definitiv de Deltă, mi-a lăsat gustul Deltei în tot corpul. Artist (poet) am încetat să fiu. Sunt de un an întreg un simplu explorator al relelor și oribilității existențiale, față de ceea ce a fost până-n 2019 viața majorității oamenilor. Un Halloween permanentizat, din voia celor puțini și puternici, înțeleși din Vest, din Nordul Oceanului Atlantic și din Est (din Kremlin, din Phenian și Beijing) să ne hăituiască și să ne mănânce toate zilele rămase de trăit pe acest mirific încă Pământ, cu zone încă nedevastate.


¡O¡... po¡eme sticle bo¡eme

SaulE SaulE

mă voi abține de tot să mai produc vreun poem în versuri pentru mine poezia a dispărut până de Halloweenul anului viitor unii poeți scot și astăzi multe negândite po¡eme din piatră seacă își închipuie că genul liric ar fi un izvor descântat de marii noștri șamani sciți agatârși geți și traci de pe timpurile lui Ovidius nu mai seacă în veci alți poeți consacrați cu zeci de volume sau editori consideră că poți căuta poezie și-n alte vecinătăți șuguitul despre viața proprie migrarea către extraliterar prin pamflete satire spumoase la zi cu proteste bune ori rele și înjurături trase-n țintar exact ca săgețile plumbuite ori mingile cu arici ale copiilor răsfățați poezia poate să moară la sfârșitul lunii brumărel 2022 eu n-o să fiu învinuit c-am lapidat genul liric nu-s un Saul în drum spre Damascul zdrobirii poeziei universale încă din fașă

dacă aș fi fost Ovidius încă în viață
nestrăin de pătimirile băștinașilor
răcelile toamnei grelele jertfiri de pe meterezele Tomisului
și supraviețuirea culturii spre mare a strămoșilor noștri
în limba greacă oricum n-aș fi scris un rând
un vers o maximă o metamorfoză o tristă o pontică

traca aș fi iubit-o i-aș fi dat drumul în răvașe
către împărăteasa fără inimă Livia ori soțul său
Octavian Augustul
primul mare principe și tiran roman
chit că sticlele cu stihurile mele în tracă
ar fi fost cu sutele și miile
insuficiente să treacă de Hellespont

*

dacă aș fi fost Saul poetul din Tars
ars de-un fulger
m-aș fi auzit strigat în pustiu
''Saule Saule de ce mă prigonești"
iar ceilalți poeți înarmați consacrați
nu ar fi auzit nimic din acea voce

ceea ce dovedește
că Poezia rănirii adevărate
Poezia Iubirii depline
nu este pentru ascultat
nu este pentru spațiul public
nu este decât în inima mea

*

exact cum
de-aș fi fost un fericit ori prea nefericit
rămas fără Adeodatus
Augustin
orator și autor de cărți sfinte catolice
n-aș mai fi tresărit la auzirea glasului de copii (îngeri)
"Tolle lege" (Ridică-te și citește)
ci m-aș fi cutremurat
de moartea subită a fiului meu (dintotdeauna)
unic odor
precum Iov
m-aș fi dus distrus la groapa lui să plâng
în loc să scriu imediat
tot volumul memorialistic
"Confesiuni"