poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 250 .



Gadara sau lumea în care trăim azi
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mircea2005 ]

2023-05-09  |     | 



Gadarenii sunt locuitorii unui ținut biblic dintr-o locație aflată peste mare, adică acolo unde poate fi chiar capătul lumii. Iisus a ajuns acolo adus de corabie, o imagine a salvării și trecerii. Un tablou inițiatic. În luntrea sa, Charon trecea sufletele morților peste Styx. Trecerea în sine era fundamentală, fiindcă creează posibilitatea devenirii celui transferat dintr-o dimensiune în alta în altceva superior stării precedente.

Sosirea lui Hristos în Ținutul Gadara este începutul unei lucrări eliberatoare.

În cel mai înalt grad al imaginației și simbolului, Gadara poate fi înțeleasă ca fiind țara ai cărei locuitori trăiesc sub tirania timpului dictatorial, al utopiei sociale și al falsității morale. Principiile vieții aici sunt interpretate potrivit intențiilor personale a liderilor. Se produce, se consumă, se gândește se moare în comun prin trădare, teamă, sărăcie și frustrare. Această Gadara este o țară imaginară, de pe un continent imaginar, aflată pe o planetă imaginară în care toată lumea este egală în drepturi și obligații, este hrănită științific și educată echitabil, este responsabilă de greșelile altora și este implicată total în construirea unui viitor care bate la ușă și nimeni nu îi deschide.

Într-unul din cimitirele acestei lumi a venit Hristos. A coborât din corabie, a urcat pe faleza înaltă de la marginea lumii și intrând în cimitirul bântuit de oameni vii, a repus în ordine rânduiala acestui univers. Iisus nu s-a dus în cetate, nu acolo unde clocotea sângele patimilor și plăcerilor, nu acolo unde se vindeau porcii și nu acolo unde se înălțau templele egoismului și vanității umane. El a mers în cimitir. Aici morții fuseseră scoși din morminte și gropile erau locuite de oameni. Vii luaseră locul morților și urlau, și nu se îngrijeau pe sine, și dormeau dezbrăcați și nespălați în pântecele pământului, și distrugeau lucrările funerare… Vederea lor era una înspăimântătoare. Mai bine priveai turmele de porci păscând pajiștile de lângă mare decât jalnicul cimitir bântuit de umbrele acelor groaznici nebuni. Aici vine Hristos și îndreaptă firea naturii. Îi repune în minți pe bolnavi, dă pacea celor îngropați și îneacă patimile cele multe pe care le adunaseră cetățenii din Gadara.

Răspunsul acțiunilor sale este firesc. I se cere să plece, deoarece, prin ceea ce făcuse, zguduise din temelii lumea pe care o cunoșteau cei din Gadara. Ei știau dintotdeauna că cimitirul morților e bântuit de vii, roada muncii lor este patima și mizeria iar lumea lor se termină la mare, deoarece marea este primejdioasă în sine, dar și poate aduce corăbii ce le poate schimba radical prețul și modul vieții lor. Aceasta este și motivul pentru care îi cer lui Hristos să plece de la ei. El este sămânța, fermentul care poate dospi întreg aluatul, care poate da rod însutit și astfel, poate cutremura fundamental universul și identitatea lor.

Gadara este țara în care am trăit dintotdeauna. Vremurile aici mereu au fost schimbătoare. Vremurile ne-au frământat mereu. Uneori ne-au binecuvântat, alteori ne-au oropsit. De fiecare dată ne-am împăcat cu mizeriile sau cu amăgirile lor și atunci când a trebuit să schimbăm ceva din lumea în care trăiam, ne-am împotrivit vertiginos și caustic, gonind de la noi provocările, tânguind mult puținul care l-am pierdut.

Niciodată noi, cei din Gadara, nu am înțeles că repunerea naturii umane în dimensiunea sa divină este o lucrare ce ne e prezentată ca metodă de lucru. Alungarea viilor dintre morți este lucrarea ființială a omului care nu trebuie să cadă biruit de neant. Cimitirul este lumea acelora pe care nu trebuie să îi uităm și a căror memorie trebuie cinstită, fiindcă sunt înaintașii noștri, rădăcinile noastre, trecutul nostru fără de care nu putem crea prezentul și fără de care nu putem da exemple viitorului. De aceea, vii nu pot sta în cimitire, deoarece ei construiesc viitorul în prezent din trecut, iar cei din trecut nu mai pot fi prezent și, ca atare, nu mai pot construi.

Iisus a restabilit doar niște reguli generale ale firescului, însă cei din Gadara, nu au înțeles că li se vorbește despre sănătate, libertate, normalitate, deoarece în Gadara stăpânii erau cei care slujeau porcilor și, mai ales, cei care aveau cele mai mari turme de porci. Porcii sunt aici simbolul omului fără principii și, cu cât sunt mai mulți, cu atât subliniază această idee. Ei nu sunt însă imaginea unei vine personale, ci a unei societăți condusă tiranic, societate ce nu mai are valori de nici un fel. Pentru faptul că cer ca normalul să fie alungat și ei să trăiască pe mai departe în anormal, nu sunt de vină locuitorii din Gadara, ci aceia care au hotărât ca ei să trăiască astfel, fără principii, fără valori, experimentând modele sociale utopice. Prin comportamentul lor liderii din Gadara au șters, au condamnat istoria să uite această parte de lume, fără a avea dreptul de a lua o astfel de decizie. Ei au decis soarta unor generații, a milioane de oameni, pe care nu le vor întâlni, nu le vor cunoaște și care se vor stinge undeva, cândva, asemenea lor, purtând fără să știe pecetea vinovată a tiraniei și abominabilului.

Cu toate acestea, urmând firul vinovăției de-a lungul istoriei, ni se pare că nimeni nu este vinovat. Pare a fi o iertare absolută. În Gadara cei care gonesc pe Hristos nu sunt vinovați deoarece nu cunosc un mod de viață mai bun. Cei care distrug cimitirul nu sunt vinovați, deoarece ei ajunseseră la apogeul absurdului și prin faptele lor încercau să arate celor din Gadara că slujind porcilor se complac în mizeria lor și, considerau ei, numai ascunzându-te între cei morți poți schimba lumea celor vii. Asta era soluția lor. Una nebunească, nefirească și tocmai de aceea erau considerați îndrăciți. Nici porcii care s-au aruncat în mare nu au vină. Ei sufereau din cauza eliberării celor din morminte. Singurul vinovat este Hristos. El venise să schimbe soroacele acestei lumi. Să dea orbilor lumină, să vindece bolnavii și să învie morții. Libertatea pe care o vestea el era schimbarea radicală din temelie, a tot ceea ce știau să facă cei din Gadara. Lumea lor era așa mereu: vii să doarmă între morți, porcii să pască pe faleza mării și ei să trăiască departe, dincolo de mare, izolați de lume. Ceea ce aducea Hristos era libertatea, iar libertatea era ceva primejdios. Era vânzare de țară. Pâinea cea rea din țară este mai bună decât îmbelșugata viață trăită în libertate, pentru că libertatea impune reguli, principii, îndatoriri și responsabilitate. Creșterea porcilor nu cere așa ceva. Hristos este pretențios. El vine cu cerințe și viziuni despre care în Gadara s-a vorbit numai pe la colțuri și pe la spate, în ascuns. O lume strâmbă și fără griji este de preferat uneia plină de responsabilități. E mai ușor să trăiești fără să răspunzi pentru faptele tale. Lumea este mai mică, mai urâtă, mai gri așa, dar și mult mai plină de vise și gânduri și, pentru gânduri nemărturisite și vise nimeni nu te trage la răspundere, pe când, pentru fapte și cuvinte, pentru prieteni și funcții, mereu trebuie să ai răspunsuri și soluții. Din cauza vinovăției Hristos a trebuit să plece din Gadara. Era vinovat de a fi propovăduit libertatea, eliberarea.

Azi Gadara pare o țară utopică. Ca și Hristos, cei care s-au ridicat din morminte, au învățat și pe ceilalți să se lepede de haina veche, murdară și strâmtă a întunericului și să caute haina bine croită a luminii. În Gadara azi se lucrează cât este zi. Libertatea este provocatoare și stimulatoare, însă aici este abia primăvară. Noaptea este încă mai lungă decât ziua și mai sunt multe cimitire întunecate unde nu a ajuns lumina.

Important este că în Gadara s-a construit un port mare cu far înalt. Acum aici vin multe corăbii și pleacă și mai multe.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!