ai spune că nu avem și d’aia dăm
că numa’ boierii adună, săracilor nu li se adună
umblăm pe sfori, desculți
aranjați, așa, în ordine crescătoare, de la cel mai sec, la cel mai plin de zeama talentului
ne-au prins în cârligele alea, să ne unduim în vânt
că, dacă mustim, e musai să ne uscăm
articulăm lozinci că, poate, poate nu mai importăm ajutoare sociale
și-om scoate din arhivă biletele alea cu preț inserat
să mai privim și noi către scenă
să mai aplaudăm și noi creațiile
și să ne mai lepădăm de mortăciunile ce ne-au fost dosite prin buzunare
…

după jurnalul de seară, după jurnal… ai răbdare!